Concert de muzică psaltică în DIRECT de la Biserica Sf. Elefterie din București cu Te Deum Laudamus, Tronos și Tronos Junior. VIDEO
În cadrul concertului Pași în lumina Învierii organizat de Asociația Studenților Teologi Ortodocși cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vor interpreta lucrări muzicale specifice perioadei pascale Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, dirijat de Părintele Arhidiacon Mihail Bucă, Corala „Te Deum Laudamus”, dirijată de părintele lect. univ. dr. Zaharia Matei, precum și Corul de copii „Tronos Junior”, sub bagheta lui Ioan Balaban.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Exercițiu de imaginație: Dacă Războiul din Ucraina este opera tandemului SUA-Rusia? O opinie de citit la cafea
Ideologia Covid făcută praf la audierea lui Fauci în Congres. Cum a fost fript pe jar ”Dr. Moarte” de apărătorii Vieții și ai Libertății - VIDEO FENOMENALE
Bogdan Herzog: Cuvânt de la Athos: 2025 – anul războiului?
Care va fi răspunsul Rusiei la loviturile cu Arme Occidentale pe teritoriul său? – Cât de aproape e Războiul Nuclear
Discurs delirant ținut de șeful OMS: ”Este timpul să fim mai agresivi în a respinge anti-vacciniștii” - VIDEO
”Ce m-a învățat școala? Să mă conformez, să mint, să-mi șterg cu buretele personalitatea și să mă ascund în spatele unor standarde absurde.” - Discursul de absolvire al șefei de promoție de la Colegiul ”Mihai Viteazul” din Ineu, Arad - VIDEO
Recomandările noastre
EXCLUSIV: Bunicul preot cu care se laudă Burduja a fost, și el, om al Securității. Protopopul Pricop l-a prigonit și scos din funcție pe Părintele-martir Nicolae Grebenea, fost deținut politic cu 22 de ani de temniță. DOCUMENTE CNSAS
Isteria Testării se întoarce: nu doar la Oameni, ci și la Animale!
Statul în straturi și Marea Resetare: Cum au ajuns Votul inutil și Democrația o formă fără fond
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
Secțiuni: Cultură Muzică Prima pagină Știri
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)