Marele protopsalt Mihail Bucă a transmis imagini ale bombardamentului iranian chiar de la Sfântul Mormânt - VIDEO din Ierusalim și o CÂNTARE din drumul spre Muntele Athos: Meditație profundă
Părintele protopsalt Mihail Bucă, conducătorul apreciatului Grup TRONOS al Catedralei Patriarhale, a transmis imagini de la bombardamentul de ieri din Țara Sfântă, ceea ce a făcut ca o mare parte din abonații săi să creadă că acesta a fost surprins în noaptea ploii de foc din Israel chiar la Ierusalim.
Părintele Arhidiacon a postat însă pe Facebook o filmare a altcuiva, chiar de la Sfântul Mormânt, cu dronele iraniene mergând în direct spre obiectivele lor militare, în timp ce sirenele răsună deasupra Orașului Sfânt. VIDEO mai sus.
Părintele Patriarh Daniel a transmis astăzi un mesaj Patriarhului Teofil al III-lea al Ierusalimului, în care își exprimă îngrijorarea cu privire la escaladarea conflictului militar în Țara Sfântă și se roagă pentru restabilirea unei păci drepte și durabile.
„Prin urmare, în acest context marcat de violență și tensiuni armate, ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască liderilor politici înțelepciunea făcătorilor de pace, pentru ca războiul din Țara Sfântă să înceteze și ca o pace dreaptă și durabilă să fie restabilită.
În mod deosebit, ne rugăm Domnului Iisus Hristos să fie cu
Preafericirea Voastră și cu Patriarhia Ierusalimului în aceste vremuri
dificile de conflict militar în Țara Sfântă.”, a scris, între altele, PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, citat de Basilica.ro.
Cu câteva zile în urmă Părintele Arhidiacon Mihail Bucă publicase pe contul său YouTube o meditație profundă cu imagini de la Sfântul Munte Athos. VIDEO:
Archd. Mihail Bucă - Cântare de umilință!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Scandal monstru la Eurovision. Reprezentanta ”non-binară” a Irlandei a făcut un show satanist care i-a pus pe fugă chiar și pe fani
Manuela Hărăbor spulberă filmul lui Ciprian Mega, ”21 de rubini”: ”O mizerie neo-marxistă. Mă întreb de ce nu apare în film cel care a tăiat și a spânzurat în ultimii ani în interiorul BOR-ului și care încă nu a fost înlăturat, respectiv Vasile Bănescu”
Recomandările noastre
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Filmul lui Ciprian Mega, apărat cu năduf de NEPOMENITORI, schismaticii anti-BOR. Ce cred simplii ortodocși: Filmul este o interferență a zonelor demonice. Un preot nu ar trebui să fie regizor. Trebuie să aleagă: Dumnezeu sau Mamona?
O nouă opinie despre filmul lui Ciprian Mega. Pr. Eftimie Mitra: 21 de rubini – artă cinematografică sau propagandă rusofilă? Scandalul din jurul filmului este mai important decât filmul
Secțiuni: Biserica Cultură Externe Prima pagină Război în Orient Știri
Persoane: Mihail Bucă, arhidiacon
Organizații: Grupul Psaltic Tronos
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)