ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În ultimul deceniu a apărut un număr semnificativ de cercetări care dovedesc fără echivoc nocivitatea introducerii în învățământ a tehnologiilor digitale, a calculatorului și tabletei. Acestea afectează negativ educația, procesul de învățare și dezvoltarea mintală, psihologică și fizică a copiilor, rezultatul fiind scăderea fără precedent a performanțelor școlare. Cartea, apărută recent și în România, a lui Manfred Spitzer, „Demența digitală”, sau cea a lui Nicholas Carr, „Superficialii. Efectele Internetului asupra creierului uman”, solid documentate, abundă în trimiteri către cercetări (conținând și zeci de pagini de bibliografie). 

Însă, din nefericire, ca și în cazul „vaccinurilor” Covid, dovezile cu privire la pericole sunt cu desăvârșire ignorate de autorități, dedicate orbește introducerii, cu orice preț, a „inovațiilor” promise de avansurile tehnologice, fie în domeniul medical, fie în cel pedagogic, în beneficiul unor interese private sau de dragul unei utopii, indiferent dacă efectele transpunerii în realitate se dovedesc dezastruoase.

Abolirea școlii clasice și „digitalizarea minții”

Deși planul introducerii în grabă în România a unor „inovații pedagogice”, constând în digitalizarea educației și introducerea calculatorului încă de la grădiniță, nu se bazează pe niciun fel de expertiză independentă sau pe cercetări și argumente științifice solide, agenda digitalizării întregului sistem educațional preuniversitar din România (grădinița și școala) a fost transformată într-o prioritate națională. La începutul lui 2021, istoricul și scriitorul Mircea Platon, care este și autorul cărții „Deșcolarizarea României”, a lansat un semnal de alarmă împotriva digitalizării școlii românești, inițiind o petiție și publicând o amplă analiză, riguros documentată, „Cruciada copiilor: deșcolarizarea digitală”1. Potrivit scriitorului, „Strategia de digitalizare a școlii românești”, lansată atunci de MEC (Ministerul Educației și Cercetării) se baza pe o „beție de cuvinte” și un limbaj de lemn, corporat, „experții” care au elaborat documentul evidențiind-se prin lipsa de logică, de fundament științific al afirmațiilor și de ancoră în realitate. Strategia prevedea obiectivul „ca, până în 2027, 90% din populația țării să fie alfabetizată digital”. Ideea pe care se baza întreaga Strategie era: „introducerea computerelor/tehnologiei informației în procesul educativ cât mai devreme și la toate palierele. Familiarizarea copiilor încă de la grădiniță cu «prietenul meu, calculatorul».”
 
După cum arăta dl Platon atunci, „Planul operațional de măsuri” propus de Strategie „sună ca și cum copiii de grădiniță vor deveni de acum înainte baterii ale companiilor private care vând tehnologie digitală”. De fapt, în spatele acestor strategii de digitalizare, impuse la nivel european, se află interesele unor mari corporații și lobby-uri Big Tech, precum și puternice rețele globale ideologice și financiare, care influențează reformele de la nivel național și ajung să ne decidă politicile. Are loc, cum arăta scriitorul, un „tip de privatizare subtilă a școlii, bazat pe dezertarea elitelor profesionale și decizionale din MEC și din alte instituții de resort de la datoria lor de a filtra «inovațiile pedagogice» prin prisma autenticității științifice și a realelor beneficii aduse elevilor și țării”. 
 
Cel mai mare lobby Big Tech din UE, care are interese să impună agenda digitalizatoare în România și Europa, acționează prin intermediul ONG-ului DIGITALEUROPE. Acesta grupează 41 de asociații de profil din UE și 78 de mari corporații „care sunt lideri globali în domeniu”. După cum atrăgea atenția Mircea Platon, programul DIGITALEUROPE urmărește abolirea lecturii și a școlii clasice și „digitalizarea minții”. Documentul în care este prezentat programul vorbește, în același limbaj corporat folosit de CE sau de MEC în documentele lor privind digitalizarea educației, despre „avantajele” videoclipurilor, aplicațiilor și jocurilor pe Internet introduse în școală ca „o alternativă valabilă la cititul de cărți sau la predarea profesorului”2. 
 
După cum constată Mircea Platon, „studiile” citate de DIGITALEUROPE în susținerea ideii că digitalizarea școlii ar avea vreo utilitate didactică sunt de fapt un singur studiu comandat, plătit și publicat de Microsoft. În schimb, mai multe cercetări citate de scriitor în analiza sa, inclusiv studii efectuate în țara noastră, demonstrează efectul nociv al tehnologiei digitale asupra dezvoltării cognitive și psihologice a copiilor și asupra procesului învățării. De exemplu, un studiu publicat în Intractable & Rare Diseases Research Journal3, în 2018, evidențiază că statul în fața ecranelor este asociat, în cazul copiilor mici, cu abilități cognitive scăzute, dificultăți de vorbire, iritabilitate, ADHD și tulburări de comportament asemănătoare autismului. Concluzia unui alt studiu, apărut în JAMA Pediatrics4, în martie 2019, este că „accesul liber la calculator, acasă, împiedică progresul școlar, scade probabilitatea studiilor universitare și cere continua supraveghere a părinților pentru a diminua efectele negative. Expunerea copiilor la ecrane le întârzie dezvoltarea intelectuală și face ca un sfert din copiii de vârstă școlară să fie nepregătiți pentru sistemul de învățământ”.

Părinții copiilor din Silicon Valley: „Computerele și educația nu pot fi îmbinate”

Așadar, agenda digitalizatoare se dorește a fi impusă în România fără vreun argument științific (dimpotrivă, cu ignorarea totală a literaturii de specialitate) și fără transparență democratică, ci, așa cum au fost impuse și „vaccinurile” experimentale Covid, prin minciuni și manipulare. Totul, în profitul unor entități private corporatiste, care au nevoie de „piață digitală”.
 
„Experții” care au întocmit Strategia de digitalizare a școlii nici măcar nu-și pun întrebarea de ce tocmai angajații giganților Big Tech își țin copiii departe de ecrane și de dispozitivele digitale. Acum câțiva ani a apărut chiar în presa dominantă americană această știre: „Tehnologul șef de la eBay își trimite copiii la această școală. La fel fac și angajații giganților din Silicon Valley precum Google, Apple, Yahoo și Hewlett-Packard. Însă principalele instrumente în învățare la această școală nu au nici o legătură cu hightech: pixuri și hârtie, ace de tricotat și, ocazional, lut. Nu poate fi găsit aici niciun computer. Nici ecrane nu se văd nicăieri. Nu sunt permise în clasă, iar școala chiar îi mustră pe cei care le utilizează acasă. Cei care elaborează politici pentru școlile din țară spun că este o prostie [să nu fie dotate clasele cu computere]. Însă o viziune opusă poate fi întâlnită chiar în epicentrul economiei High Tech, unde unii părinți și educatori transmit un mesaj clar: computerele și educația nu pot fi îmbinate.”5
 
Nu doar experiența învățării și predării în școlile la care merg copiii părinților din Silicon Valley ar trebui luată în considerare, ci și experiența altor țări, din care am avea, în mod real, de învățat. De pildă, anul acesta, Suedia, o țară care a îmbrățișat tehnologia încă de la început, a hotărât să elimine tabletele din sălile de clasă (ele au fost folosite inclusiv în grădinițe și școlile primare) și să revină la manualele tradiționale fizice6. Țara a luat această decizie după ce a constatat că o parte semnificativă dintre elevi nici nu știu să citească. Ponderea copiilor de 10 ani care au dificultăți de citire a crescut, în cinci ani, de la 12 la 19%[7]. Agenția Suedeză pentru Educație a ajuns la concluzia că elevii care citesc din cărțile clasice reușesc să evidențieze mai bine punctele principale ale textului, să-și amintească mai multe elemente și să dea dovadă de o înțelegere globală mai bună cu privire la ceea ce citesc. De asemenea, Olanda, o altă țară orientată către digitalizare, a decis, în 2023, să interzică utilizarea dispozitivelor digitale în sălile de clasă8.
 
Alte studii9, pe care s-au bazat deciziile acestor țări, indică faptul că multitasking-ul media, cum este combinarea utilizării tabletei cu lecțiile fizice din clasă, afectează atenția și memoria de lucru, influențând negativ mediile notelor, performanța la teste, reamintirea, înțelegerea textelor citite, luarea de notițe, autocontrolul și randamentul propriu. Multe astfel de cercetări sunt menționate și de psihiatrul german Manfred Spitzer în cartea sa. În ciuda tuturor acestor exemple, eforturile fervente în direcția digitalizării sistemului educațional în România continuă orbește. Prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, guvernul și-a asumat responsabilitatea de a introduce ecrane mari în sălile de clasă și teste online pentru elevi în locul celor pe hârtie.

IA și branșarea învățământului românesc la agenda tehnocratică

O guvernare tehnocratică, exercitată, în realitate, de la nivel supranațional, prin așa-numitele „parteneriate public-privat”, care maschează de fapt uriașa putere globalistă a companiilor Big Tech (ajunse mai bogate și mai puternice decât majoritatea țărilor)10, ne impune o astfel de agendă, menită să transforme școala într-un mecanism „eficient” de inginerie socială, agendă dăunătoare educației și dezvoltării sănătoase a copiilor noștri, dar și intereselor naționale. Deși hipertehnologia poate fi descrisă ca un „mare Factor de Seducție”11, este o forță impersonală care ajunge, în mod subtil, să ne stăpânească și să ne controleze, pe măsură ce devenim tot mai dependenți de ea și de mediul digital. Având în vedere puterea ei de seducție, copiii și tinerii sunt cei mai vulnerabili în ceea ce privește ușurința de a se preda acestei forțe, care dezumanizează interacțiunile dintre oameni, cauzează adolescenților și tinerilor probleme de sănătate mintală și psihică și-i face să piardă legătura cu realitatea.
 
Totodată, tehnologii noi mai puternice, „inovatoare”, sunt pe punctul de a produce schimbări radicale la nivel global, schimbări susținute de organizații transnaționale precum Forumul Economic Mondial. Printre aceste tehnologii, încadrându-se în „A Patra Revoluție Industrială”, sunt Inteligența Artificială, Metaversul, Internetul Lucrurilor, Internetul Corpurilor etc. În loc de a manifesta vigilență, România pare a ține morțiș să se afle în „prima linie” în procesul de „transformare digitală” și în marșul către a Patra Revoluție Industrială. În septembrie 2023, am fost anunțați12 că, prin Hotărârea CSAT nr. 148/27.09.2022, a fost înființată „Comisia Interinstituțională pentru elaborarea Strategiei Naționale a României pentru Inteligență Artificială”. CSAT a decis, între altele „Introducerea de instrumente bazate pe IA în procesul de instruire din ciclurile de învățământ preuniversitar, pentru: instruire individualizată, diferențiată și personalizată, stimularea motivației de învățare și a implicării în procesul de instruire, evaluare automată a elevilor și a profesorilor, alinierea automată a curriculei la nivelul elevilor.” A fost creat un Cadru Strategic Național pentru Inteligență Artificială (CSN-IA) având scopul „să direcționeze și să faciliteze integrarea IA în toate domeniile de activitate”13.
 
În proiectul de Strategie națională pentru Inteligență Artificială 2023-2027, educația este declarată sector prioritar pentru utilizarea IA14. După cum dezvăluie Mircea Platon15, „experții” care alcătuiesc așa-zisul „Consiliu Științific și de Etică în Inteligență Artificială” se află în conflicte de interese. În capul listei este Maria Axente, care lucrează pentru PricewaterhouseCoopers (PwC), unde pare a se ocupa cu promovarea și vânzarea IA în rândul clienților acestei companii. De asemenea, este asociată Forumului Economic Mondial, iar din listă mai fac parte persoane care lucrează pentru Google DeepMind sau care au companii de IA. Documentul Strategiei vorbește despre introducerea în învățământul preuniversitar „de instrumente bazate pe IA” pentru „livrare de conținut bazată pe AR/VR” (Realitatea Augmentată, AR, și Realitatea Virtuală, VR) și de „asistenți de instruire bazați pe învățare automată”. Se mai vorbește și despre „evaluare automată a eseurilor, a răspunsurilor la întrebări”. „Așadar, toată poliloghia cu «instruire individualizată, diferențiată și personalizată» e menită să lase în urmă profesorii pentru a livra copiii roboților” - atrage atenția autorul cărții „Deșcolarizarea României”.
 
Iată cum se pregătește colapsul total al sistemului de educație din România, după ce, în ultimii 30 de ani, reformele care s-au ținut lanț au avut menirea de a-i înstrăina pe copii și tineri de realitatea și adevărul țării lor (cu tot ce înseamnă ea: istoria, locurile, patrimoniu cultural și material, oamenii din trecut și din prezent, cerul și pământul ei), de a alinia învățământul unei agende ideologice. Dintr-un factor de stabilitate, menit să integreze copilul în neamul său, cum spunea marele pedagog Simion Mehedinți, școala a devenit un instrument programat să transforme tinerii în piese cât mai lesne integrabile pe „piața globală”. Idealul de om format de învățământul de tip nou este „cetățeanul european/global”, consumatorul, un individ din masă, prefăcut în robot, fără memorie și identitate, fără discernământ, mână de lucru ieftină în slujba corporațiilor sau sclav pe plantații străine. Acum se vrea „remorcarea” învățământului românesc la agenda ideologică tehnocratică. Reforma cea mai recentă, prin care se introduce Inteligența Artificială, nu doar că desăvârșește procesul ruperii totale de realitate, al dezrădăcinării și dezumanizării copiilor noștri, care vor fi tot mai absorbiți în antirealitate, dar constituie lovitura de grație la adresa educației, integrității și viitorului României.

Irina Bazon

Articol apărut în revista Familia Ortodoxă, numărul 180, ianuarie 2024. 

Note:

15. Mircea Platon, „România robotizată sau deșcolarizarea digitală”, https://www.qmagazine.ro/romania-robotizata-sau-descolarizarea-digitala/.