Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Cea mai bună actriță într-un rol principal a fost aleasă de votanți Ilinca Manolache pentru rolul Angela Răducanu din filmul „Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii” de Radu Jude. Întrucât nu a fost prezentă la decernarea premiului, actrița și-a trimis prietenele pentru a ridica trofeul. Totul s-a transformat într-o propagandă LGBT. VIDEO:
„Premiile Gopo 2024, mă tot uit la această imagine, mă tot uit la cele două personaje, mă tot strofoc să încerc să înțeleg și nu, chiar nu reușesc, oricâte scenarii si oricâte întrebări mi-aș pune. Oare asta să fie singura șansă a unora, circul asumat? O carieră de succes și recunoștința anumitor merite, să necesite doar compromisuri? Trist și umilitor!”, a comentat Theo Bratosin pe Facebook.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
Premierul Slovaciei a fost împușcat de un progresist - transportat de urgență la spital - FOTO/VIDEO. Robert Fico s-a exprimat adeseori împotriva Ucrainei lui Zelenski și a războiului susținut de NATO și a respins Tratatul OMS și ”Circul Covid”. UPDATE
Cel mai important specialist oncolog din Japonia: Vaccinurile Covid sunt vinovate de explozia de Turbo-Cancere
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (II) - Starea de urgență planetară
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Social Știri
Locații: România
Subiecte: propagandă LGBT
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)