ascultă articolul

11 septembrie 1683 - după un asediu îndelungat de mai multe luni de zile, trupele otomane conduse de marele vizir Kara Mustafa, însumând peste 100 de mii de oameni, purtau ultimul asalt al Islamului (al cărui calif era sultanul otoman) împotriva civilizației creștine, încercând să cucerească Viena (pe care o asediau de mai multe luni de zile)

O zi mai târziu, pe 12 septembrie, armata poloneză a lui Ian Sobieski, după ce a făcut joncțiunea cu trupele imperiale, a zdrobit armata otomană, a salvat Viena și restul Europei creștine.
Pacea impusă câțiva ani mai târziu otomanilor a fost începutul sfârșitului imperiului turc și Islamul nu a mai fost pentru mai bine de 300 de ani o amenințare pentru civilizația creștină.

Victoria, esențială pentru salvarea Europei, a fost închinată Maicii Domnului. Meritul ei este, dincolo de orice, meritul creștinilor.
Sfântul Marco de Aviano(romano-catolic), călugărul capucin, confesor al împăratului habsburg și al multor capete încoronate, a fost artizanul alianței pentru salvarea Vienei. Predicile sale înflăcărate au reaprins elanul cruciat într-o Europă ce altfel aluneca încet dar sigur în anticreștinul Iluminism.

Domnitorii creștini ai Moldovei și Valahiei, Gheorghe Duca și Șerban Cantacuzino, altfel obligați să lupte alături de otomani, au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a ajuta puterile creștine și pentru a sabota asediul păgânilor asupra Vienei. Cronicile spun că tunurile valahe trăgeau cu ghiulele umplute cu paie, pentru a nu afecta zidurile cetății Vienei.

Ca o curiozitate, această victorie strălucită a creștinilor a adus în Europa occidentală gustul pentru....cafea și croissante. Otomanii, siliți să fugă, au lăsat la fața locului saci de cafele și cornuri în formă de semilună.
Cu acea cafea s-a deschis prima cafenea din Occident, la Viena, urmată de altele și altele. Iar cornurile în formă de semilună, atât de bune ca și companion al cafelei, au primit numele ...crucii. O legendă mai puțin probabilă însă, spune că celebrul capuccino și-a primit numele în cinstea bravului capucin Marco d Aviano.

11 septembrie 2001- printr-o acțiune teroristă surprinzătoare a unei organizații teroriste islamiste despre care se știau destul de puține, Islamul își reia, la modul vizibil, după 318 ani, asaltul asupra Occidentului.

Lovitura a fost de precizie chirurgicală și cu o inteligență de șahist. Mai întâi pentru că a arătat că puterea hegemon a civilizației occidentale, SUA, nu este deloc invulnerabilă
Mai apoi a arătat lumii islamice, care în cei 318 ani de care am vorbit a adunat nenumărate frustrări, că puterea Islamului poate să răsară din nou. Acest lucru a creat un val de reacții fără precedent. Statele seculare locuite de musulmani au început să se transforme, pe rând, în state islamice, renăscând idealul teologico-politic musulman al Califatului.

Atentatele de la 11 septembrie și ceea ce a urmat a arătat că o parte însemnată din numărul mare de imigranți musulmani din Occident sunt departe de a fi integrați  sau măcar împăcați cu ideea că țările occidentale ce îi găzduiesc sunt împăcate cu gândul că nu toată lumea este musulmană.

Occidentul post-creștin, lovit la 11 septembrie, a fost incapabil să răspundă asemenea creștinilor de la 1683. SUA și Europa post-creștine au reacționat în funcție de stimulii ideologici dominanți în societățile lor.
Multiculturalismul, corectitudinea politică, obsesiile neomarxiste au împiedicat și împiedică Occidentul să vadă acest război ca fiind unul religios, al civilizațiilor.  Explicațiile s-au grăbit să fie în cheie marxistă, ca revoltă a lumii a treia, a celor oprimați de imperialismul colonialist occidental, excluzându-se atât dimensiunea inerent religioasă a războiului care bântuie lumea după 11 septembrie, cât și evidența conflictului dintre civilizații.

Inepția agresivă a teoriilor relativismului cultural au continuat să dețină controlul asupra Universităților, formatorilor de opinie și formatorilor de politici din întregul Occident.
Acest lucru explică și altfel inexplicabila susținere acordată de Occident așa-numitei "primăveri arabe" care practic a eliminat secularismul din politica țărilor musulmane.  Așa se explică și miopia Uniunii Europene care a încurajat răsturnarea kemalismului laicizant din Turcia și re-islamizarea celei mai seculare puteri din lumea islamică.

În același timp, războiul început pe 11 septembrie a fost un bun pretext de întărire al controlului statelor occidentale împotriva propriilor cetățeni, de instaurare a unor sisteme autoritare și, hilar, nediscriminatorii.
Este comic dar și tragic să vezi, de exemplu, pe marile aeroporturi ale lumii cum bătrâni, femei, copii occidentali, altfel cei care ar trebui protejați în acest nou Jidhad pornit contra Occidentului, supuși unor controale jenante și umilitoare, ca și cum ar fi suspecți de terorism- când altfel este relativ ușor să reduci sfera suspecților la închinătorii religiei lui Mahomed.  Dar toate acestea se fac în numele atotputernicelor ideologii ale noii toleranțe, non-discriminării și multiculturalimsului.

Un Occident al cărui post-creștinism tinde să se transforme de multe ori în anti-creștinism, este provocat într-un nou joc istoric al cărui al doilea act (renașterea islamică din Orient și Africa) acum se desfășoară. Va putea să iasă victorios altfel decât întorcându-se la valorile creștine, valori care l-au salvat în ultimul război al civilizațiilor de acest gen? Eu cred că nu....