ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Notă preliminară: În acest text mă refer cu precădere la Biserica Ortodoxă din România, confesiunea dominantă. Însă, cu mici nuanțe, cred că aceste răspunsuri se pot aplica tuturor confesiunilor creștine din România.

Livrare gratuita in 24 de ore!

1. Separarea Bisericii de Stat presupune și separarea religiei de societate?
Separarea Bisericii de Stat este una din caracteristicile fundamentale ale modernității. Ea presupune pur și simplu faptul că Statul nu își asumă o identitate confesională și nu favorizează sau împiedică în vreun fel exercitarea libertății religioase și de conștiință a cetățenilor săi.
Însă Statul însuși este diferit de societate, în serviciul societății - prin instituțiile sale. El va trebui să țină cont de crezurile și sensibilitățile religioase ale cetățenilor, de fundamentele morale ale majorității cetățenilor. De aceea separarea Bisericii de Stat presupune doar refuzul Statului de a legifera în favoarea sau contra unei credințe religioase sau morale.
Când Statul legiferează în contra principiilor și valorilor religioase sau morale ale majorității cetățenilor săi- precum în cazul interzicerii simbolurilor religioase în spațiul public sau în cazul unei recunoașteri a ”căsătoriilor” între homosexuali, atunci Statul încalcă separarea Bisericii de Stat.

2. Care este natura relației dintre Biserică și Stat în România?
În România, din păcate, nu funcționează separarea Bisericii de către Stat.
Guvernul României are un departament dedicat cultelor religioase: Secretariatul de Stat pentru Culte și investirile liderilor religioși din România se fac cu o recunoaștere, formală, e drept, a acestora prin decrete prezidențiale de recunoaștere.
De asemenea, în urma unor valuri succesive de confiscări și naționalizări, cultele religioase din România- sărăcite de către Stat- sunt ”beneficiarele” unor ajutoare bugetare mult inferioare nevoilor reale.
Statul își asumă în schimb profitul de imagine presupus de tezaurul cultural al Bisericilor și confesiunilor din România, fără să simtă nevoia recunoașterii acestui lucru.
Mai grav, Statul încearcă să impună societății, în ciuda Bisericii, un pachet de valori ideologice, legiferând în chestiuni de morală, înființând instituții de poliție politică și cenzură, precum Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

3.Trebuie finanțată Biserica de la bugetul de stat? Care ar fi alternativele?
Având în vedere că această obligație a fost asumată de către Statul român modern după secularizarea averilor bisericești, este evident că finanțarea Bisericii de la bugetul de stat este inevitabilă, cel puțin până în momentul în care Statul va fi capabil să ofere o restituție in integrum- sau o despăgubire financiară reală- a a tuturor proprietăților și valorilor de patrimoniu, naționalizate, secularizate și confiscate de către Stat cultelor din România, de-a lungul celor 155 de ani de existență ai României.

4. Trebuie învățământul religios să fie finanțat de către stat?
Statul are obligația de a asigura învățământ gratuit cetățenilor români. Această obligație presupune și datoria Statului ca acest învățământ să ofere o educație de calitate și cât mai neutră ideologic, conformă cu realitățile societății românești.
Învățământul religios ca parte a învățământului de stat este nu doar garantat de Constituție ci este o consecință firească a realităților din societatea românească, unde majoritatea zdrobitoare a românilor au opțiuni confesionale și au dreptul de a vedea că valorile lor morale și religioase sunt predate în instituțiile de învățământ.
Predarea confesională a religiei în școli nu poate fi asimilată și nici înlocuită cu predarea istoriei religiilor sau a eticii.

5. Sunt necesare simbolurile religioase în spațiul public?
Atât timp cât ele exprimă valorile și sentimentele religioase ale majorității cetățenilor care trăiesc sau lucrează în respectivul spațiu public, simbolurile religioase sunt necesare.
Negarea dreptului de a purta însemne religioase în spațiul public este o încălcare flagrantă a libertății religioase și de conștiință.

6. Care este relația cultelor cu societatea civilă?
Toate cultele sunt parte a societății civile. Având în vedere complexitatea credințelor religioase și forța lor spirituală, morală și socială asupra indivizilor și comunității, cultele religioase sunt actori ai societății civile mult mai legitimi decât orice organizație non-guvernamentală, sindicat sau partid (căci și partidele sunt actori legitimi ai societății civile, lucru îndeobște puțin asumat).
Din păcate, nici Statul, dar nici Biserica și celelalte culte nu își asumă până la capăt acest rol.
Cred că este imperativ nu doar pentru Biserică ci și pentru societate ca societatea civilă să fie eliberată de controlul diverselor organizații non-guvernamentale, regenerându-se o societate civilă autentică, racordată la agenda reală a societății românești.

7. Să se finanțeze construcția de biserici sau spitale/școli?
Unul din atacurile constante la adresa situației actuale a relației dintre Biserică și Stat, vizează faptul că Statul finanțează construcția/reparația de biserici în loc să investească în construcția de școli și spitale.
Răspunsul la această dilemă este ”și/și”. Este obligația statului să construiască școli și spitale, așa cum este obligația să susțină construcția și reparația de lăcașuri de cult.
Argumentele sunt multiple. Principalul este acela că Statul este responsabil atât de asigurarea educației și sănătății cetățenilor, cât și de asigurarea libertății lor de credință și conștiință.
Al doilea motiv ține de utilitatea publică a bisericilor- monumente de arhitectură și istorice- de multe ori singurele monumente reprezentative din localitățile României. Ele fac parte din patrimoniul simbolic al țării și sunt aducătoare de venituri.
Al treilea argument este cel al turismului religios și al pelerinajelor- chiar și mult hulita viitoare catedrală patriarhală va deveni nu doar un monument reprezentativ pentru București ci un centru de pelerinaj care, în timp, va fi și o contribuție importantă la PIB-ul capitalei.

8. Creștinismul are ce căuta în politică?
Creștinismul este o religie publică, cu valori și principii ce au o evidentă dimensiune socială și politică. Cei care consideră că religia creștină poate fi trăită doar în sfera privată, înseamnă că nu cunosc și nici nu înțeleg creștinismul.
Mai mult decât atât, cei 2000 de ani de Creștinism (din care 1500 de ani au presupus o relație de mare impact între Biserică și politic) au întemeiat, definit și consolidat civilizația occidentală.
Civilizația occidentală este una esențialmente creștină, ateismul militant nefiind de fapt altceva decât o raportare la creștinism și, în esență, o sfidare a civilizației europene. Ca atare, orice încercare de excludere a Creștinismului din politică în civilizația europeană este mai mult decât un atentat la adresa Creștinismului, o rănire gravă, mortală chiar, a civilizației noastre.

9. Trebuie Biserica Ortodoxă să se implice în viața politică? Cum?
Categoric da. Și trebuie să o facă pe mai multe căi.
Prima cale este cea a asumării de către BOR a poziției de actor principal și sine qua non al societății civile românești. Acest lucru presupune și obligația BOR (dar și a celorlalte culte, prin extensie) de a fi o voce constant clară, fermă și incoruptibilă în apărarea valorilor creștine, libertății de conștiință și condamnarea oricăror forme de nedreptate.
Al doilea drum este cel al încurajării creștinilor practicanți de a se implica tot mai mult și tot mai eficient în dezbaterea publică de la noi. Dezvoltarea unei ample rețele de organizații non-guvernamentale, structuri civice și politice asumat creștine, este o bună metodă de afirmare clară și categorică a valorilor reale ale societății, dar și de opoziție eficientă față de orice formă de reeducare ideologică.
Biserica Ortodoxă română trebuie să aibă și un dialog constant și ferm cu partidele și politicienii din România- mai ales cu politicienii de confesiune ortodoxă. Acestora trebuie să li se ceară să nu își uite credința și valorile creștine în orice acțiune politică ar fi implicați.
Este de asemenea o obligație morală a clerului ortodox aceea de a promova și susține candidații care reprezintă valorile creștine, sau, în cel mai rău caz, candidații care reprezintă răul cel mai mic.
Nimeni nu poate lua Bisericii dreptul de a condamna cu fermitate idei politice și politicieni care se ridică explicit împotriva Bisericii, valorilor sale morale și încearcă să înlocuiască Creștinismul cu cine știe ce ideologie.