ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Vladimir Urin, directorul Bolșoi Teatr din Moscova, a anunțat sâmbătă decesul marii balerine ruse Maia Plisețkaia la etatea de 89 de ani, în pofida încercărilor medicilor, care au făcut tot ce era posibil pentru a o ţine în viaţă.
"Ea a murit după ce a suferit o criză cardiacă. Medicii au încercat totul, dar nu au mai putut face nimic.", a declarat Urin.

Pliseţkaia a decedat în Germania, a precizat directorul teatrului, adăugând că soțul balerinei, compozitorul rus Rodion Șcedrin, a fost informat.

Președintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanțe rudelor dansatoarei, într-un comunicat publicat de serviciul său de presă.

Născută pe 20 noiembrie 1925, la Moscova, Maia Plisețkaia a fost una dintre cele două mari balerine ale Uniunii Sovietice consacrate cu titlul de "Prima ballerina assoluta".

Tatăl ei, un inginer, a fost împușcat în 1938, sub regimul lui Stalin, iar mama ei, o actriță de cinema, a fost trimisă într-un lagăr din Kazahstan, ca "membru de familie al unui trădător de patrie".

Maia Pliseţkaia a rămas în grija unchiului și mătușii ei. A intrat în Bolșoi Teatr în anul 1943, unde s-a impus imediat ca una dintre cele mai bune dansatoare ale generației ei.

Una dintre cele mai strălucitoare stele în marile clasice ale repertoriului Teatrului Bolșoi, Maia Plisețkaia s-a distins prin sfidarea regimului sovietic, care a calificat drept scandalos modul cum interpreta unele balete.

A dansat aproape 50 de ani la Bolșoi Teatr, depășind cu mult vârsta de pensionare la care ies de obicei balerinele ruse. În anul 2005, la 80 de ani, a interpretat la Kremlin "Ave Maia", dedicată lui Maurice Bejart.

https://www.youtube.com/watch?v=ei6DjmGsyr8