ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Puţini consumatori ştiu că majoritatea măslinelor negre sunt de fapt colorate cu ajutorul unor stabilizatori, adevărata lor culoare fiind verde. Oamenii nu au această informaţie deoarece aceste artificii de producție nu sunt trecute pe eticheta produsului respectiv.

Livrare GRATUITA, orice produs. Toate ofertele

Asfel, pentru a înnegri măslinele, anumiţi producători folosesc doi aditivi: gluconat feros (E 579) şi lactat feros (E 585). Acest lucru este permis de Regulamentul European privind Utilizarea Aditivilor, prin care este aprobată o cantitatea maximă de 150 mg/kg pentru toate produsele, scriu specialistii de la testecomparative.ro.

Specialiştii susţin că cele două săruri de fier sunt sănătoase şi sigure, ele declanşând o reacţie de oxidare în combinaţie cu oxigenul, în urma căreia măslinele devin negre. Prin urmare E-579 şi E-585 nu sunt consideraţi coloranţi, ci stabilizatori (de culoare), precizează csid.ro.

Diferenţa principală dintre măsline verzi şi negre este de regulă datorată punctului de la care sunt recoltate. Măslinele verzi sunt culese înainte de a fi coapte, în timp ce măsline negre sunt lăsate să se coacă pe copac. Diferenţa de culoare se datorează în principal gradului de maturitate al măslinelor atunci când sunt culese, dar şi modului în care acestea sunt procesate.

De regulă producători tratează măslinele verzi cu aditivii menţionaţi anterior pentru a le transforma mai repede în măsline negre. Faptul că uneori aceste produse sunt „înnegrite” fără ca acesta informaţie să fie oferită consumatorilor, este considerat incorect de specialişti.

"Legislaţia în comercializarea produselor alimentare permite asta, dar în fond este o amăgire a consumatorului", a declarat Andrea Schauf, expert alimentar la Centrala pentru Protecţia Consumatorului din Hesse.

De asemenea, Asociaţia Federală a Protecţiei Consumatorului din Germania a calificat lipsa unei indicaţii legate de procesul de înnegrire drept o „înşelătorie”.