Adrian Duicu, audiat la DNA
Luni dimineață, președintele suspendat al Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, este audiat de procurorii anticorupție la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de la Arestul Poliţiei Capitalei, pentru explicaţii în dosarul în care este acuzat că ar fi făcut trafic de influenţă chiar din biroul premierului Victor Ponta, potrivit Digi24.
Dosarul este în stadiul cercetărilor, iar în legătură cu acest caz a fost audiat la DNA inclusiv Petre Tobă, şeful Poliţiei, care a confirmat că l-a întâlnit la Guvern pe Adrian Duicu și a spus că a stat de vorbă cinci minute cu președintele Consiliului Județean Mehedinți, dar că nu-şi aduce aminte cine l-a chemat la Guvern în ziua respectivă. DNA susține însă că Petre Tobă ar fi recunoscut că a fost chemat chiar de premierul Victor Ponta. Premierul neagă presupuse negocieri de funcții care ar fi avut loc în biroul său.
Și Vlad Stoica, şeful de cabinet al premierului Victor Ponta, a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, a fost arestat pentru corupţie.
Următoarea etapă în dosarul Duicu este trimiterea în judecată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
Eșec?! Nici vorbă: Atacul Iranului este un Semn că s-a schimbat Lumea!
RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina
Omoruri ”pandemice” la Spitalul Sf. Pantelimon din București? "Se micșorează deliberat doza de noradrenalină pentru a se elibera paturile din salonul ATI după decesul provocat al pacienților". Jurnaliștii de la Cetățeanul.net: Nu am mai întâlnit așa ceva!
Când moare Propaganda - Haaretz: "Israelul a fost înfrânt – O înfrângere totală"
Recomandările noastre
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Un profesor le scrie colegilor săi de la liceul George Barițiu din Baia Mare: Rușine, Domnilor Profesori! Scuipați-vă de trei ori pe zi. Dați-vă pumni! Dați-vă cu capul de pereți, doar s-o îndura Dumnezeu să vă dea un grăunte de minte. PENTRU VLAD ȚĂRANU!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)