ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Autoritățile afgane au anunțat că trei angajați ai Ministerului afgan al Apărării și-au pierdut viața și alți opt au fost răniți într-un atentat sinucigaș al talibanilor împotriva unui autobuz care îi transporta, a doua zi după alte două atentate ucigătoare similare, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Pot să confirm un atentat sinucigaș împotriva unui autobuz care transporta angajați ai armatei afgane", a declarat Dawlat Waziri, purtător de cuvânt adjunct al Ministerului Apărării. "Din nefericire, am avut trei morți și opt răniți în urma atacului", a mai spus el, adăugând că răniții au fost transportați la un spital și sunt în "stare stabilă".

Atentatul a avut loc joi dimineața, foarte devreme, când angajații se duceau la lucru, a precizat poliția din Kabul, iar talibanii au revendicat rapid atentatul prin purtătorul lor de cuvânt, Zabibullah Mujahid, care a "evocat un număr neprecizat de ofițeri de securitate uciși" într-un mesaj trimis AFP.