Alunecare de teren în Buzău: Case afectate, zeci de persoane EVACUATE
O alunecare de teren a lovit o localitate din judeţul Buzău, mai multe case fiind afectate, autorităţile luând decizia de a evacua 20 de persoane.
Livrare GRATUITA, orice produs. Toate ofertele
Conform unui comunicat al Ministerului de Interne, alunecarea de teren are o lungime de 2 kilometri şi a afectat mai multe case din localitatea Bisoca, sat Lacurile.
"Incidentul a fost anunțat de către primarul comunei, în acest moment la fața locului fiind prezente autoritățile locale – Primăria și Prefectura, precum și pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău.
Din primele evaluări făcute la fata locului rezultă că alunecarea de teren a afectat 8 gospodării și 6 locuințe individuale. Nicio persoană nu a fost rănită. Specialiștii prezenți la fața locului au luat decizia evacuării preventive a 20 de persoane care locuiesc în locuințele afectate sau care ar putea să sufere din cauza alunecării de teren. Este vorba de 5 familii alcătuite din 6 femei, 7 copii si 7 bărbați. La nivel local a fost constituit Comitetul Pentru Situații De Urgență în care se va decide și locurile unde vor putea fi adăpostite temporar persoanele evacuate preventive", mai transmite Ministerul de Interne.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)