ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Bucureştiul se poate mândri cu trotuarul care nu poate fi folosit de pietoni. Acesta este amplasat în Piaţa Charles de Gaulle şi mărgineşte spaţiul verde din sensul giratoriu.

Oficial, constructorii spun că nu este vorba despre un trotuar, ci despre o amenajare a spaţiului verde din sensul giratoriu.

"E pentru interior, nu o să fie marcaj, trecere de pietoni. E pentru protecţia spaţiului verde", a explicat un inginer prezent pe șantier pentru Digi24.

Totuşi, trotuarul există. Are mai mult de jumătate de metru lăţime, este construit din piatră cubică şi mărginit de borduri din granit. Nu poate fi folosit de pietoni pentru că se află în mijlocul unui sens giratoriu şi nu există treceri de pietoni spre şi de la acesta.

Până acum, spaţiul verde din rondul din Piaţa Charles de Gaulle era separat de asfaltul şoselei printr-o simplă bordură.