ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mai mult de un million de cetățeni din Europa au semnat Inițiativa Cetățenească Europeană Independentă STOP TTIP în ultimele 2 luni, manifestându-și astfel opoziția față de acordurile comerciale dintre Uniunea Europeană și țările Americii de Nord.

Campania, condusă de coaliția Stop TTIP, este susținută de mai mult de 320 de organizații ale societății civile și sindicate din 24 de state membre ale UE, inclusiv România. Promotorii campaniei susțin că aceste acorduri comerciale controversate, cunoscute sub numele de TTIP și CETA vor acorda o putere fără precedent corporațiilor internaționale și aceasta va duce la pierderea democrației, a statului de drept, a protecției mediului și a protecției consumatorului. Aceste tratate vor permite, printre altele, corporațiilor să dea în judecată guvernele la curți de arbitraj private în cazul în care legile și politicile acelor guverne vor aduce atingere profiturilor companiilor.

John Hilary, membru al Comitetului Cetățenesc Stop TTIP a declarat: "Stop TTIP a strâns mai mult deun million de semnături într-un timp record. Lucru jenant pentru Comisia Europeană, având în vedere că aceasta a încercat în mod repetat să blocheze orice fel de implicare a cetățenilor în modul în care aceste tratate sunt negociate și în influențarea rezultatului acestora. Jean Claude Juncker ar trebui să asculte opoziția care este din ce în ce mai mare și să oprească imediat ambele tratate."

La mijlocul lunii iulie, coaliția Stop TTIP a aplicat pentru înregistrarea unei Inițiative Cetățenești Europene (ECI) solicitând Comisiei Europene să oprească negocierile TTIP și să nu ratifice CETA. Conform legislației europene, o Inițiativă Cetățenească Europeană cu mai mult de un milion de semnături poate obliga Comisia Europeană să revizuiască o politică și să organizeze o audiere în Parlamentul European. La începutul lunii Septembrie, Comisia Europeană a refuzat să înregistreze Inițiativa Cetățenească Europeană invocând faptul că aceasta nu era admisibilă. Stop TTIP a continuat cu o versiune de Inițiativă Cetățenească Europeană organizată independent și a contestat decizia Comisiei Europene la Curtea de Justiție Europeană. Lavinia Andrei, președinte al Fundației TERRA Mileniul III și membru în Comitetului Cetățenesc StopTTIP reamintește că: "Pentru România pericolul este multiplicarea la nesfârșit a unor cazuri precum cele de la Roșia Montană sau Pungești, deoarece prin intermediul TTIP corporațiile vor avea acces garantat la resurse, pe care le vor putea exploata fără sa respecte reglementări stricte de mediu, iar dacă statul român nu le va asigura toate condițiile pentru profit, acestea îl vor putea acționa în instanțe de arbitraj comercial pentru a primi despăgubiri. De asemenea românii trebuie să fie conștienți că dacă acest acord va fi adoptat cetățenii europeni nu vor mai fi protejați de principiul precauției și riscă să devină un fel de cobai ai companiilor din domeniul farmaceutic sau alimentar. Se știe că în Statele Unite un produs dăunător este retras de pe piață abia după ce se dovedește nocivitatea lui, pe când în UE nu poate fi comercializat până nu se elimină orice risc."

Stop TTIP a anunțat că va intensifica protestele în lunile ce urmează. Colectarea de semnături va continua și va fi însoțită de acțiuni creative și marșuri. Prima dintre aceastea va avea loc la Bruxelles pe 9 Decembrie la aniversarea celei de-a 60-a zi de naștere a Președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

John Hilary a adăugat: "Îi vom face un cadou special domnului Jean-Claude Juncker de ziua lui: O imensă felicitare semnată de un milion de europeni. Politicienii le solicită mereu cetățenilor să se implice în mod activ în politicile europene și aici sunt mai mult de un milion de cetățeni care tocmai au făcut asta. La cea de-a 60-a aniversare, Juncker ar trebui să stingă, în locul lumânărilor de pe tort, flacăra acestor tratate comerciale nedemocratice cărora li se opun oamenii din toată Europa. Un milion de semnături este doar începutul. Noi ne vom continua protestul până când TTIP și CETA vorface parte din domeniul trecutului."

Coaliția europeană STOP TTIP are în componență mai multe organizații neguvernamentale românești printre care TERRA Mileniul III, Salvați Roșia Montană, ActiveWatch, Grupul de Intervenție Civică, Miliția Spirituală, Mining Watch, România Fără Ei, România Vie și Asociația Edelvais.