ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cu ocazia „minunatei sărbători” a Halloween-ului, dăm startul unei campanii de conștientizare a pericolelor la care sunt expuși copiii societății post-moderne, bineînțeles, cu acordul părinților și, bineînțeles, cu scopul de a le evita, pe cât posibil:

Monster High este o franciză americană de păpuși „la modă”, lansată în iulie 2010. Personajele sunt inspirate de filme cu monștri, horror-SF, ficțiuni thriller și diverse „creaturi”, ceea ce le diferențiază de alte păpuși de pe piață.

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Franciza include multe alte produse de „consum”, preum așternturi de pat, genți, brelocuri,jocuri-video, emisiuni TV, episoade pe internet și DVD-uri. Personajele la care fac referire sunt în legătură sau inspirate de „monștri faimoși” precum: DRACULA, FRANKENSTEIN, MUMIA, MEDUSA, FANTOMA DE LA OPERĂ, ZOMBIE ș.a.

monster-high-monster-high-33058748-1024-768-e1362687528514Ce ne interesează este să înțelegem cum acționează asupra psihicului copiilor noștri, societatea care promovează astfel de „modele” și cum ar fi cel mai sănătos să acționăm în momentul când, „împingând tava” prin hypermarket-uri, se ciocnesc, ca niște ouă de Paște, de „frumoasele păpuși grotești”. Întrebarea este „care cap e mai tare”: al părinților cumpărători cu/sau fără o urmă de discernământ sau…al copiilor noștri, care „vor muri” de dragul noilor apariții pe „piața păpușilor”, la care tânjesc deja de ceva vreme, mai ales de când le-au „ochit” la prietenele sau colegele lor, ale căror mămici sunt mai „moderne”.

Că tot veni vorba de „moarte”, haideți să facem un efort de a înțelege ce este „cultura morții” și ce impact are hiper-mediatizarea ei, asupra celor mici și nu numai.

Ce este[highlight] cultura morții[/highlight]? „A da moartea drept viață. Asta este.” (Marius Iordăchioaia, scriitor și publicist)

„Cultura morții este cultura care transformă persoana în obiect, face trecerea de la persoana umană la obiect.”

În cazul păpușilor Monster High, putem vorbi chiar de o „super-cultură” a morții pentru că plastificarea imaginii umane este deja un prim semn al culturii morții, permițând unui obiect să „ia locul unui om”. Pentru mintea copiilor, aceste păpuși sunt mai mult decât jucării, sunt MODELE. Sunt narațiuni. Mintea umană funcționează pe bază de narațiuni. Copilul copiază. Natura lui de a învăța este pe bază de copiere. Credeți că aceste fetițe ale căror mame „binevoiesc” să le cumpere Monster High se vor juca cu ele până se vor plictisi și le vor arunca, „destin”, de altfel, comun majorității păpușilor? Da, bineînțeles. Ceea ce nu înseamnă că le vor uita și aici aș vrea să fac o precizare: mai e nevoie să explicăm pe baza căror mecanisme psihologice, copilul, chiar și peste mai mulți ani de zile, va „încerca”, mai mult SAU MAI PUȚIN conștient să imite aceste modele, să ajungă la acest MODEL IDEAL, pe care societatea îl IMPLEMENTEAZĂ? Până în 2010, când a fost lansat „noul trend” în materie de păpuși, aceste modele erau…cel puțin MAI SĂNĂTOASE. Mai umane.

 

monster high box

Așadar, este necesar să înțelegem că, pentru astfel de companii „producătoare de coșmaruri”, copiii noștri nu sunt decât niște audiențe și nu orice fel de audiențe, ci audiențe „în creștere”. Mai târziu, când vor crește mai mari și vor „lepăda” jocurile copilăriei, trecând la „preocupări mai serioase”, alte ispite, la fel de „bine” gândite, îi așteaptă după colt, să îi devoreze, pentru că ei, tinerii, sunt cea mai ușoară pradă. Nu vreau să vă sperii, tot ce intenționez este să vă invit, politicos, să vă apărați puii, ca niște lei, pentru că, prin această „cultură”, nici mai mult, nici mai puțin decât „gheara morții” încearcă să pună mâna pe ei. Problema (noastră) este că această gheară a devenit foarte subtilă, e foarte „bine-pilită”, foarte rafinată, foarte delicată și acționează în timp – îi ucide lent și atacă direct ținta finală, care este sufletul.

Cum? Simplu. Promovând hipersexualizarea, superficialitatea, cultura morții, care duc la înrobirea minții. Nu mă credeți? Întrebați-o pe Hannah Montana! Ea a fost idolul copiilor, o audiență, după cum am mai zis, „în creștere”. A crescut odată cu o generație. Astăzi este idolul acelorași copii, care „au urmat-o”, pentru că le-a câștigat încrederea încă de mici, cu „cântecele drăguțele”.

HannahMontana miley-cyrus-230

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce părere aveți? Credeți că ei (adolescenții în număr de milioane care vin la concerte și îi dau like pe Facebook) o găsesc respingătoare? Nici vorbă. Pentru ei e o normalitate. Fetele încearcă să îi semene, iar băieții caută fete care îi seamană, din păcate.

100994819-Untitled-2.600x400

Sloganul francizei Monster High este "Be yourself, be unique, be a monster!”, în traducere „Fii tu însăți, fii unică, fii UN MONSTRU!” Care este mesajul „de profunzime” al acestei francize, pentru tinerele (și extreme de vulnerabilele) audiențe? (Miley, din păcate, pare că l-a ascultat. E unică, e...un monstru, dar oare este EA ÎNSĂȘI?”

7d8512ac-9ae5-3680-9b6e-550f5e8d97d3

Să revenim la „oițele negre” (ATENȚIE! Negrul vine și pe nuanțe de auriu, argintiu, roz strident sau verde toxic) și să pătrundem puțin (cât să nu ne „înnegrim” prea tare retina), în „universul lor cel viu…”
Personajele din Monster High sunt îmbrăcate în ținute care sunt, mai degrabă, nepotrivite pentru liceu și sunt pline peste tot de „capete de mort”. Pe scurt, este vorba despre „a vârî pe gât”-ul copiilor, care sunt, de altfel, destul de ușor de impresionat, o cultură a sexului și a morții. Culorile sunt  „vii”, efectul mai puțin…  Ținutele sunt mult prea „sexy” pentru liceu. Stai și te întrebi care e publicul țintă. Cine ar trebui să le „consume”? Fetele cu vârste sub 10 ani, care „abia așteaptă” să crească odată mari, să poarte și ele fuste scurte, codițe colorate, unghii false și multe multe capete de mort. La școală, bineînțeles.

Kind_Campaign_at_Monster_High
Deasemenea, merită punctat un anumit aspect: în societăți ca noastră, a românilor proaspăt, încă, ieșiți din comunism și invadați, la propriu, de capitalism, mulți dintre părinți se simt depășiți. E greu să fii „în pas cu moda”. În condițiile acestea, își calcă în picioare propriul discernământ, pe baza mentalității „auto-depășite”. Practic, îi lăsăm pe copii să facă ce vor ei, pentru că ne simțim ușor inferiori, ușor depășiți. Îi lăsăm, pentru că îi iubim și nu am vrea să „îi tragem în jos”. Vrem să îi lăsăm să „zboare”, să fie „liberi”, așa cum noi, de multe ori, din diverse motive, nu am putut, dar din dorința de a le face acest bine, le facem, din păcate și neștiință, un mai mare rău, cumpărându-le „aripi de plumb”.  Apoi ne întrebăm DE CE  e „vulturul rănit”…

leadmonsterhigh
În concluzie, personajele Monster High sunt, în mod evident, hipersexualizate, fiind îmbracate în „hăinuțe” care pot fi găsite doar în sex-shop-uri. Având în vedere că au fost „gândite” pentru fetițe cu vârste cuprinse sub 10 ani, nu e greu să intuim cum astfel, fetele sunt „antrenate”, încă de FOARTE mici, să creadă că, pentru a fi „cool”, trebuie să fie FOARTE  sexy, FOARTE devreme. Mai e și aspectul venerării morții, introdus în subconștientul lor prin tot felul de accesorii în formă de sicriu, telefoane în formă de sicriu, chitări în formă de sicriu și capete de mort PESTE TOT. Combinând aceste două aspecte, observăm că același „cocktail mediatic”  este „servit” tuturor audiențelor, în special celor tinere și, mai nou, foarte tinere: SEX-ȘI-MOARTE. Mai departe, personajele Monstruase evoulează într-un context care este obsedat, în totalitate de superficialitate, aparențe și materialism – toate „valorile” care sunt promovate masiv către tineretul de astăzi. Când fanii Monster-High vor crește și vor ieși din faza jucatului cu păpușile, cel mai probabil, vor începe să urmărească videoclipuri și emisiuni care promovează exact același „set de valori”. Din păcate, nu vor pune la îndoială calitatea lor, pentru că au fost expuși acestor „programe” încă din pruncie.