ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Numărul persoanelor muşcate de maidanezi a scăzut cu 43% în perioada septembrie-octombrie faţă de intervalul similar de anul trecut, a declarat vineri Răzvan Băncescu, coordonator al Autoritatății pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor ( ASPA).

Potrivit Primăriei Capitalei, în septembrie-octombrie 2012, la Institutul 'Matei Balş' au fost înregistrate 1.476 de persoane muşcate de câini fără stăpân în Bucureşti, iar în intervalul similar de anul acesta numărul cazurilor a scăzut la 835.

De asemenea, în octombrie s-a înregistrat cel mai redus număr de persoane muşcate de câini din ultimii şapte ani (348).

Datorită extinderii capacităţii de capturare, termenul de soluţionare a sesizărilor s-a redus cu 50%. Zonele cu haite din proximitatea grădiniţelor, şcolilor, spitalelor şi parcurilor sunt tratate cu prioritate zero, a spus Băncescu.

Până în prezent au fost capturaţi 3.052 de câini. 943 de maidanezi au fost adoptaţi de persoane fizice, iar 881 - de adăpostul Dogtown de la Uzunu. Încă 298 de câini sunt în curs de adopţie. Cei interesaţi au ales câinii, iar ASPA îi sterilizează în vederea adopţiei. 200 de maidanezi vor fi adoptaţi de ONG-uri, iar 98 de persoane fizice, conform datelor furnizate de Primăria Generală.

Un număr de 72 de maidanezi bolnavi au fost eutanasiaţi în perioada 1 septembrie - 31 octombrie, a declarat  Răzvan Băncescu, care a  precizat  că nu a fost eutanasiat niciun maidanez sănătos.

“Eutanasierile vor începe când vor fi şi normele (de aplicare a legii privind gestionarea câinilor fără stăpân - n.r.) gata, dar nu pentru bucureşteni, eutanasierea la noi nu e un scop, un obiectiv, e una dintre metodele la care se va apela în ultimă instanţă”, a adăugat Băncescu.

Coordonatorul ASPA  a susţinut vineri o declaraţie de presă în care a prezentat rezultatele implementării planului de gestionare a maidanezilor în perioada 1 septembrie - 31 octombrie