Căsătoriile civile ar putea să NU mai fie oficiate la Primărie ci în biserică

O iniţiativă legislativă a UDMR ar putea da preoţilor noi prerogative. Conform documentului semnat de mai mulţi deputaţi şi senatori UDM, preoţii ar putea oficia şi cununia civilă, tot în biserică, înainte de slujba religioasă. Potrivit iniţiatorilor, Biserica Ortodoxă Română susţine această lege.
Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Politicienii au înaintat o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. În expunerea de motive, se arată că în România „căsătoria religioasă este facultativă, iar, potrivit articolului 48 din Constituţia României, ea poate fi celebrată numai după căsătoria civilă”. Propunerea legislativă prevede „posibilitatea pentru viitorii soţi de a încheia căsătoria civilă şi religioasă într-un singur loc într-un lăcaş de cult, iar atribuţiile ofiţerului de stare civilă vor fi preluate de către personalul clerical”.
„Procedura preliminară oficierii căsătoriei prevăzută de lege, cum ar fi: examinarea îndeplinirii condiţiilor de fond legate de capacitatea de a încheia căsătoria, vârsta, starea medicală etc, nu se schimbă, modificarea referindu-se numai la locul încheierii căsătoriei civile, respectiv la persoana care oficiază căsătoria”, se arată în document.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul

Dr. Răzvan Constantinescu, la Realitatea Plus: Abia de acum vom vedea efectele catastrofale ale vaccinului anticovid - VIDEO

Lucian Ciuchiță: Pudra de Nobel pe obrazul unui epigon

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

O Interpelare și o Declarație politică pentru ActiveNews și Adevărul despre Trădarea MAE de pe Bâstroe în Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)