ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Anexarea Crimeei a costat Rusia 25 de miliarde de euro în 2014, adică 1,5% din PIB, a afirmat premierul rus Dmitri Medvedev.

"Presiunile politice şi economice externe fără precedent reprezintă preţul poziţiei noastre. Dar toată lumea, autorităţile şi societatea noastră, au înţeles că nu am avut altă soluţie, indiferent care sunt pericolele cu care ne confruntăm", a afirmat Medvedev, potrivit ziarului New York Times.

Economia Rusiei s-a contractat cu circa 2% în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a mai spus premierul rus.

De asemenea, Medvedev a comparat anexarea Crimeei cu reunificarea Germaniei în 1989, el afirmând că pasul "istoric" de anexare a peninsulei de la Marea Neagră în martie 2014 a fost justificat.

"Pentru mulţi, revenirea Crimeei a fost o dreptate istorică, a cărei semnificaţie este echivalentă cu căderea Zidului Berlinului, reunificarea Germaniei sau returnarea Hong Kong sau Macao Chinei", a declarat el.