ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După alegerea ÎPS Ioan Selejan în rangul de Mitropolit al Banatului, Episcopia Covasnei şi Harghitei a rămas fără ierarh. Nu pentru mult timp, însă.

În şedinţa specială a Sinodului Mitropoliei Ardealului s-au stabilit cei doi candidaţi pentru scaunul episcopal al Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Aceştia sunt PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

Aceştia au fost desemnaţi prin vot secret.

Lista cu cei doi candidaţi desemnaţi a fost prezentată apoi în şedinţa consultativă a Sinodului mitropolitan cu Adunarea eparhială a Covasnei şi Harghitei. Membrii Adunării Eparhiale a Covasnei şi Harghitei au mai avansat o propunere: PS Ignatie Mureşeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, dar acesta nu a primit decât un singur vot.

PS Părinte Calinic Botoşăneanul(foto stânga) a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor pe 25 ianuarie 1991, iar pe 25 martie a fost hirotonit arhiereu în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Licenţiat în Teologie şi Drept, doctor în Istoria filosofiei şi în Epistemologie şi filosofia ştiinţei la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, PS Calinic Botoşăneanul este un cunoscut autor de lucrări de specialitate, precum „Logica Trinităţii“, „Tanatologie şi nemurire“ şi „Biblia în Filocalie“.

PS Părinte Andrei Făgărăşeanul(foto dreapta) a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului pe 8 iulie 2008 şi a fost hirotonit arhiereu pe 15 august 2008, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Licenţiat al Facultăţii de Teologie „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti, a urmat cursuri postunivesitare la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Aristotel“ din Salonic, Grecia, iar în prezent este doctorand al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, sub îndrumarea arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr.