ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Victor Ponta a anunţat că renunţă la titlul de doctor în drept, subiect al unor acuzaţii de plagiat, acordat în 2003 de către Universitatea Bucureşti. Acesta a trimis o scrisoare către rectoratul Universităţii Bucureşti. Pentru că nu are o bază legală, renunţarea la titlul de doctor unilateral urmează a fi legiferată printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică Legea educaţiei naţionale.

Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

Renunţarea la titlul de doctor în drept atrage multe consecinţe, explicate de Cătălin Prisăcariu pe blogul său. În calitate de doctor în drept, actualul premier a fost doi ani lector şi alţi cinci ani conferenţiar la Universitatea Româno-Americană, având venituri de 200.000 lei. Practic Universitatea Româno-Americană s-ar putea îndrepta împotriva lui Ponta pentru a-i cere atât banii pe care actualul premier i-a primit de la URA, cât şi daune, pentru că Ponta a obţinut poziţii universitare pe baza unui plagiat.

Doctoratul i-a mai adus o calitate lui Victor Ponta: cea de avocat! Legea, permita să devii avocat, la cerere, dar fără examen, dacă eşti doctor în drept. Calitate pe care Ponta o avea în anul 2005, anul când Baroul Bucureşti a înregistrat cererea sa. Şi această meserie i-a adus lui Ponta câştiguri substanţiale. Conform sursei citate, actualul premier a câştigat 1.560.000 lei şi, în anul 2012, când a lichidat cabinetul de avocatură, s-a ales cu două apartamente (de minimum 150.000 de euro fiecare) şi un Fiat. Datele sunt obţinute din declaraţia de avere a premierului. Prisăcariu scrie că tot ce a produs doctoratul lui Ponta poate fi retras, atât calitatea de lector şi conferenţiar, dar şi cea de avocat.

Ce se întâmplă cu toate actele semnate de avocatul Ponta? Dar cu banii pe care i-a primit pentru o calitate pe care a dobândit-o fraudulos?