ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Izaura şi Grinică Anghel, fiica şi fiul cel mic ai lui Bercea Mondial, vor fi cercetaţi în continuare sub control judiciar, a decis, joi, Tribunalul Constanţa, care a dispus totodată că aceştia nu au voie să se apropie de Mircea Băsescu, de Marian Căpăţână sau de membrii familiilor acestora.

Magistraţii Tribunalui Constanţa au decis, joi, în Camera de Consiliu, ca Izaura Anghel şi Grinică-Ion Anghel, fiica şi fiul cel mic ai lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, să rămână sub control judiciar.

De asemenea, judecătorii au dispus interdicţia de a părăsi ţara în cazul femeii, care până acum nu avea voie să părăsească localitatea. În cazul lui Grinică, magistraţii au stabilit obligaţia ca acesta să nu depăşească limita teritorială a oraşului Drăgăneşti Olt, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei.

Totodată, în încheierea dată de magistraţii Tribunalului Constanţa se precizează că Izaura şi Grinică Anghel au obligaţia ”să nu se apropie de persoana vătămată Băsescu Mircea, de martorul Căpăţână Marian-Adrian, din prezenta cauză, de locuinţa şi locul de muncă ale acestora, de membrii familiilor persoanei vătămate şi ai martorului, să nu comunice cu aceste categorii de persoane direct sau indirect, pe nici o cale”.

În cazul lui Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, judecătorii au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, pe care au menţinut-o, respingând ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar, formulată de avocatul lui Constantin, Pavel Abraham.

Decizia magistraţilor, pronunţată în Camera de Consiliu, nu este definitivă, putând fi atacată în termen de 48 de ore de la comunicare.