ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Coaliţia pentru Familie și Constituție (organism informal alcătuit din cca. 30 de ONG-uri), Alianța Familiilor din România, Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika" şi Asociația Generală a Românilor Uniți (Greco-Catolici) semnează o scrisoare deschisă adresată premierului Victor Ponta, lui Călin Popescu Tăriceanu, ministrului Eduaţiei, Mihai Cîmpeanu, lui Valeriu Zgonea, Ecaterinei Andronescuprin care solicită amendarea Legii Educației Naționale, în sensul propus de Patriarhia Română, pentru reglementarea modalității de înscriere la ora de religie.

Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

Semnatarii scrisorii deschise susţin propunerea de modificare a Legii Educației înaintată de Patriarhia Română, şi "anume ca înscrierea la disciplina „Religie” să se facă la începutul școlarizării, pentru toată durata acesteia". O astfel de decizie ar veni în întâmpinarea intenției majorităţii părinţilor, de a facilita participarea copiilor lor la ora de Religie, în funcţie de confesiunea fiecăruia.

Conform studiilor recente, "majoritatea largă a părinţilor români îşi doreşte Religia ca materie de studiu pentru copiii lor. Organizațiile și persoanele care resping prezenţa orei de Religie în şcoală şi doresc îngreunarea procedurilor de înscriere, deși vocale, sunt nereprezentative pentru societatea românească şi urmăresc interesele unor entități exterioare", arată semnatarii documentului.

Publicăm mai jos integral documentul:

SCRISOARE DESCHISĂ

 privind amendarea Legii Educației Naționale, pentru reglementarea modalității de înscriere la ora de religie
D-lui Călin Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului României,

D-lui Valeriu Ştefan Zgonea, Preşedintele Camerei Deputaţilor

D-nei Ecaterina Andronescu, Preşedinta Comisiei pentru învăţământ a Senatului României

D-lui Dragoș Zisopol, Preşedintele  Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor

D-lui Victor Ponta, Prim Ministru al României

D-lui Sorin Mihai Cîmpeanu, Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice

 

"În contextul deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a modificat procedura de înscriere a elevilor din școlile publice la ora de religie, semnatarii prezentei scrisori își manifestă susţinerea față de propunerea de modificare a Legii Educației înaintată dvs. de Patriarhia Română, anume ca înscrierea la disciplina „Religie” să se facă la începutul școlarizării, pentru toată durata acesteia.

Considerăm că o astfel de modificare respectă integral antemenționata decizie, venind de asemenea în întâmpinarea intenției majorităţii părinţilor, respectiv de a facilita participarea copiilor lor la ora de Religie, în funcţie de confesiunea fiecăruia.

După cum arată studii sociologice recente, precum şi ultimul recensământ, majoritatea largă a părinţilor români îşi doreşte Religia ca materie de studiu pentru copiii lor. De altfel, chiar şi studiile al căror subiect sunt direct tinerii, precum cel de la finalul anului 2014 realizat de Fundaţia Friedrich Ebert România, arată că doar 4% dintre aceştia se consideră „fără religie”, majoritatea covârşitoare a adolescenţilor din ţara noastră identificându-se cu o confesiune sau alta.

Organizațiile și persoanele care resping prezenţa orei de Religie în şcoală şi doresc îngreunarea procedurilor de înscriere, deși vocale, sunt nereprezentative pentru societatea românească şi urmăresc interesele unor entități exterioare, care sunt extrem de deranjate de aderenţa copiilor şi tinerilor la valorile morale propuse de marile religii.

Vă rugăm respectuos să ţineţi cont că orice decizie pe care o luaţi va avea urmări asupra copiilor noştri - și deci a viitorului ţării - şi, nu în ultimul rând, va avea urmări asupra dumneavoastră, ca oameni politici.

Pentru a asigura o societate în care respectul şi iubirea de semeni să fie mai puternice decât ura pentru cel slab şi pentru că reprezintă cea mai bună soluţie în acest moment, vă rugăm să acceptaţi modificarea Legii Educaţiei, în sensul propus de Patriarhia Română".

 

Semnează:

  1. Coaliţia pentru Familie și Constituție (organism informal alcătuit din cca. 30 de ONG-uri)

  2. Alianța Familiilor din România

  3. Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”

  4. Asociația Generală a Românilor Uniți (Greco-Catolici)