FĂRĂ PRECEDENT! Activista Nandi Cuevas și avocatul spaniol Luis Maria Pardo au depus la București un Denunț împotriva autorităților europene pentru infracțiunile de genocid și crime împotriva umanității comise în perioada pandemiei Covid 19. EXCLUSIV
Astazi, marți, 19 decembrie 2023, doamna Nandi Cuevas, președinta Asociației "Liberum" din Spania, însoțită de cunoscutul avocat Luis Maria Pardo au venit la București și au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României un denunț împotriva autorităților europene pentru infracțiunile de genocid și crime împotriva umanității cât și privitor la încălcarea unor drepturi și libertăți ale cetățenilor europeni în perioada pandemiei Covid 19.
Denunțul propriu zis, de peste 300 de pagini, însoțit de alte peste 5000 de pagini de documente anexe a fost înregistrat la Registratura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României sub numărul 1248/19.12.2023 și vizează printre altele lockdown-urile, tratamentele medicale greșite, morțile din spitale și căminele de bătrâni, obligativitatea purtării măștilor, constrângerile pentru vaccinare, certificatele Covid 19, secretizarea contractelor de achiziție a vaccinurilor, efecte adverse al vaccinurilor etc.
Vă vom ține la curent cu demersul lor. VIDEO de azi de la Parchet:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Războiul împotriva Omului
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Specialist în neuroștiință: prionii “contagioși” proveniți din “vaccinurile” Covid – Dacă Spike este un prion creat prin inginerie în domeniul armelor biologice, atunci sunt implicații grave pentru omenire - VIDEO
CEO-ul Pfizer, Albert Bourla: ”Cancerul este noul Covid. Suntem foarte mândri că am salvat lumea. Vrem să o facem din nou și cred că oncologia este șansa noastră cea mai mare” - VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: COVID Foto Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Luis Maria Pardo Nandi Cuevas
Organizații: Liberum Parchetul ICCJ
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (9)