ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, a realizat o scurtă radiografie a campaniei electorale recent încheiată cu victoria lui Klaus Iohannis. Într-un interviu acordat gandul.info, Antonescu spune că cei doi candidați la cea mai înaltă funcție în stat nu l-au impresionat cu nimic și că cei care au înclinat decisiv balanța au fost alegătorii.

Black Friday:Livrare gratuita in 24 de ore!

Antonescu numește atitudinea alegătorilor români drept "o apocalipsă electorală" și consideră că modul în care s-au manifestat cetățenii în această perioadă trebuie să constituie un avertisment clar pentru întreaga clasă politică.

"Nu excludeam posibilitatea ca domnul Iohannis să câştige, deşi o consideram mică, dar nu mă aşteptam şi am curajul să spun că nu se aştepta nimeni, la ceva mult mai amplu decât victoria unui candidat care s-a întâmplat duminica trecută. A fost aşa acum cum am putut vedea toţi nu o victorie neaşteptată, ci un adevărat seism electoral, fapt pentru care consider aceste alegeri prezidenţiale nişte alegeri istorice. Ele marchează mutaţii în societate, care pot fi calificate astfel.

Am văzut un Victor Ponta aşa cum avertizam de la începutul campaniei, făcând greşeli cu atât mai mari cu cât după primul tur a fost convins că va câştiga, un Klaus Iohannis a cărui campanie electorală, din punctul meu de vedere, nu a fost în niciun fel elemental determinant al victoriei. Candidaţii şi-au văzut de treaba lor, făceau ce ştiau în treaba lor, problema este că a intervenit al treilea personaj care a fost acest electorat care a prins viaţă atunci când nimeni nu se mai aştepta. Cred că sensul acestui vot nu este doar acela al unui vot masiv anti-Ponta sau anti-PSD, ar fi fost bine să fie doar asta, dar a fost semnalul major că oamenii nu mai vor să fie conduşi de politicienii cu care s-au obişnuit de 25 de ani încoace.

Toate aceste lucruri şi modul aproape ireal în care oameni cu o singură zi liberă în străinătate şi-au petrecut-o la vot chiar cu minime speranţe de a putea să voteze şi prezenţa în general uluitor de mare, toate acestea sunt elementele acestui cutremur de care vorbeam sau acestei Apocalipse electorale", a declarat Crin Antonescu.