ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cariera lui Cristian Săpunaru la echipa Elche are mari şanse să se fi încheiat, notează cotidianul sportiv "Marca" în ediţia electronică.

Fotbalistul român fusese avertizat de către antrenorul său că trebuie să demonstreze în meciul contra lui Atletico Madrid de ce are unul din cele mai mari salarii din lot. Săpunaru a răspuns comiţând două lovituri de la 11 metri şi primind un cartonaş roşu.

"Marca" notează că în aceste condiţii, Săpunaru nu va mai fi folosit până la finalul sezonului şi probabil va pleca în vară. Sosit cu surle şi trâmbiţe în inter-sezon, românul a concurat pentru un post de titular cu uruguaianul Damien, dar desele probleme fizice, precum şi evoluţiile slabe i-au adus numeroase critici.

Evoluţia din meciul cu Atletico Madrid a fost simbolică pentru sezonul lui Săpunaru: a ratat o mare ocazie pentru Elche în prima repriză, la scorul de 0-0, iar după pauză a intrat imprudent la Raul Garcia, comiţând un fault de penalti.  Apoi a trimis mingea în cornerul din care Atletico a deschis scorul, pentru ca în ultimul minut să mai facă un fault în careu, fiind şi eliminat.

În total, notează cei de la Marca, palmaresul lui Cristian Săpunaru de la Elche sună astfel: opt meciuri disputate, 661 de minute de joc, un gol, patru cartonaşe galbene, două eliminări şi cinci penaltiuri comise. În plus, Elche nu a reuşit nicio victorie în meciurile în care Săpunaru a evoluat. O adevărată problemă pentru Elche, concluzionează ibericii.

Cristian Săpunaru deţine un record de tristă amintire în campionatul Spaniei de pe vremea când evolua la Real Zaragoza: cele mai multe cartonaşe într-un singur sezon, 20(19 galbene şi unul roşu).  Săpunaru a retrogradat deja cu Zaragoza.