Cui mai aparține SRI?
A fost foarte evidentă în ultimii ani desfăşurarea de forţă din presă împotriva Bisericii Ortodoxe. Interesant este un lucru, anume că generalul Coldea, cel ce coordonează toată activitatea informativ – operativă a SRI, a fost sprijinit în carieră de primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Acesta este fin şi cumătru cu Băsescu, care i-a botezat o fată şi l-a cununat.
Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Socrul lui Falcă este neoprotestant. Gheorghe Seculici, şeful PDL Arad la acea dată a fost vicepremier şi ministru al Economiei în Guvernul Tăriceanu I la data promovării lui Coldea în fruntea SRI. Seculici era şi şeful Cultului Adventist de ziua a şaptea din Romȃnia, ce are relaţii importante în Statele Unite ale Americii, unde achiziţionase o casă a fondatorului cultului adventist ( situată în Vermont) - conform declaraţiei senatorului Valter Marian, nedezminţite până acum de cei în cauză.
Nu trebuie uitat sprijinul masiv dat de Falcă şi Seculici lui MRU, ce a fost plimbat prin toate casele de rugăciune neoprotestante din V României. Ca prim ministru, acesta a dat un ordin verbal ca toate icoanele din sediul Guvernului să fie scoase de pe pereţi. Acum, MRU este consilierul personal al preşedintelui Iohannis. Care preşedinte a fost "scos", aşa cum declara Elena Udrea, chiar de SRI - Coldea, general căruia îi fusese promisă de către Ponta, în cazul că va ieşi preşedinte, evacuarea din funcţie.
Întrebarea mea este următoarea: ce rol a avut SRI în atacurile în avalanşă din presa ultimilor ani împotriva Bisericii Ortodoxe, ştiindu-se că serviciul are mulţi jurnalişti sub acoperire; dacă a presat ca între cele două tururi de scrutin prezidenţial CCR să ia decizia de a scoate materia Religie din materiile şcolare (care se va face doar la cererea părinţilor, ca şi când, mutatis mutandis, un om nevinovat ar trebui să aducă în faţa instanţei probe care să-l dezincrimineze).
În general, aş vrea să ştiu dacă SRI mai aparţine poporului român, mai apară nucleele tari ale neamului - din care primordială este Biserica -, dacă mai are ca scop apărarea suveranității naționale, sau este pus în slujba neoliberalismului globalist, curentul mondial al oligarhiei bancar-corporatiste, care are ca principal scop delegitimarea ethosului naţional, a memoriei istorice şi a Tradiţiei - implicit a credinţei Ortodoxe?
SRI apară Statul Român, sau colaborează la desființarea acestuia?

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Eșec?! Nici vorbă: Atacul Iranului este un Semn că s-a schimbat Lumea!
RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina
Omoruri ”pandemice” la Spitalul Sf. Pantelimon din București? "Se micșorează deliberat doza de noradrenalină pentru a se elibera paturile din salonul ATI după decesul provocat al pacienților". Jurnaliștii de la Cetățeanul.net: Nu am mai întâlnit așa ceva!
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)