„Mari sunt isprăvile credinței, în izvorul văpăii, ca într-o apă de odihnă, Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat…” (Troparul Sfântului Teodor).

         Iubiți credincioși,

         În sâmbăta de astăzi, după primele zile ale Postului Mare, Biserica Ortodoxă face pomenirea unei minuni prea slăvite pe care a săvârșit-o Marele Mucenic Teodor Tiron.

         Este drept că acum mulți credincioși aleargă la sfintele biserici, aduc colive de grâu pentru cei vii și cei morți, sfințesc tărâțe pentru vite, dar ei știu prea puțin despre însemnătatea acestei zile și ce rost are coliva de grâu în cultul nostru ortodox. Pentru a vă răspunde la acestea, vă voi povesti mai întâi istoricul minunii săvârșite de Sfântul Teodor.

         Între anii 361-363 domnea la Constantinopol un împărat păgân cu numele Iulian Apostatul, adică lepădat de Dumnezeu, pentru că după ce fusese creștin,  s-a lepădat de Hristos și s-a întors la închinarea de idoli. Astfel, deschizând capiștile idolești, silea pe toți creștinii să jertfească zeilor păgâni. Apoi, sosind începutul Postului Mare, se gândea tiranul cum să batjocorească pe creștini, tocmai acum, în aceste zile de curățire sufletească.

         Deci a poruncit eparhului cetății să schimbe bucatele cele obișnuite din oraș cu altele care să fie stropite și amestecate cu sânge de la jertfele idolești, pentru ca, neștiind creștinii și cumpărând din acelea, să se întineze.

         Dar milostivul Dumnezeu, Care are grijă de plăcuții Săi, a stricat sfatul cel diavolesc într-un chip ca acesta: A trimis aievea pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron la Sfântul Eudoxie, patriarhul cetății Constantinopolului, căruia i-a descoperit toată înșelăciunea tiranului. Apoi i-a poruncit sfântul ca să adune tot poporul creștinesc și să-i poruncească să nu cumpere bucate din oraș în acele zile de post. Patriarhul l-a întrebat atunci pe Sfântul Teodor: „Dar ce să mănânce poporul în aceste zile?”. Și i-a răspuns sfântul mucenic: „Dându-le colivă, vei mângâia lipsa lor”. „Dar ce este aceea colivă?” l-a întrebat din nou patriarhul. Și i-a răspuns mucenicul: „Grâu fiert”.

         Deci, adunând tot poporul, Sfântul Eudoxie a arătat înșelăciunea împăratului și descoperirea Sfântului Teodor, ca nimeni să nu cumpere bucate întinate din oraș, ci să se hrănească cu grâu fiert, adică cu colivă. Și de atunci, în amintirea acelei minuni a Sfântului Teodor, se aduc în sâmbăta aceasta la biserici colive de grâu fiert. Și astfel a intrat în tradiția Bisericii de a se aduce ca ofrande colivă de grâu fiert, fie în amintirea unor sfinți, fie întru pomenirea celor adormiți.

         Iubiți credincioși,

         Maica noastră cea de obște, care este Biserica, întotdeauna a avut și are grijă de fiii săi. Și în vreme de liniște și în vreme de încercare, și în vreme de lipsă și în vreme de îndestulare, și în vreme de bucurie și în vreme de întristare, Biserica sună din trâmbițele sale care sunt: clopotele, Sfintele Evanghelii, preoții, cântările, slujbele, postul, rugăciunile, canoanele, tipicul etc, și ne adună pe toți la sânul ei. Biserica ne unește inimile, ne păzește sufletele, ne împacă cugetele, ne călește voința. Biserica ne curățește prin baia Botezului și a Spovedaniei, ne hrănește din Dumnezeieștile Taine și din Sfintele Scripturi, ne adapă din învățăturile Sfinților Părinți.

         Biserica ne păzește de vrăjmașul cel de obște – diavolul. Biserica ne învață, ne călăuzește, ne acoperă, ne îmbărbătează în încercări, ne rabdă slăbiciunile, ne scoală din păcate. Biserica ne mântuiește sufletele noastre.

         După Sfântul Ioan Gură de Aur, Biserica este spital duhovnicesc, unde se vindecă cei bolnavi cu sufletul. Biserica este corabie, în care se salvează de furia veacului acestuia, toți cei ce aleargă la sânul ei. Biserica este un staul sufletesc, care adună înăuntrul ei pe toți credincioșii, pentru a nu fi sfâșiați de lupul cel nevăzut. Biserica este cer duhovnicesc, care închipuiește cel mai bine slava Tronului dumnezeiesc.

         Biserica este deci viața și scăparea noastră. Ea, ca o mamă care a purtat chinurile nașterii pentru noi, fiii ei, face totul pentru mântuirea noastră. Ea ne rânduiește vreme de post și rugăciune, vreme de spovedanie și pocăință pentru curățirea sufletelor noastre. Ea ne rânduiește preoți și povățuitori duhovnicești, iar la urmă ne rânduiește Prea Curatele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos. Biserica ne rânduiește zile de nevoință și zile de desfătare; zile de bucurie și zile de reculegere; zile de înfrânare și zile de prăznuire.

         Se cuvine deci, nouă creștinilor, să ascultăm de Sfânta Biserică ca de Maica noastră duhovnicească, să o iubim ca pe aceea ce este Mireasa lui Hristos, să alergăm la sânul ei ca la ceea ce este spital de vindecare, corabie de salvare, liman de mântuire, staul de oi cuvântătoare. Nimeni să nu cârtească în cugetul său că Biserica pune sarcini grele pe spatele fiilor ei, post aspru și lung, zile de reculegere, vremi de pocăință, timp de înfrânare de la tot felul de păcate. Nimeni să nu zică că preoții sunt aspri, canoanele grele, slujbele lungi, cântările obositoare.

         Acolo unde este dragoste, totul este ușor, totul este bun. Acolo unde este credință și frică de Dumnezeu, nu mai este cârtire, nici dezbinare, nici ceartă, ci permanentă supunere și desăvârșită păzire a poruncilor dumnezeiești. Tocmai aceasta este temelia unității creștinești. Biserica este locul de împăcare a omului cu Dumnezeu. Biserica este baia de curățire a tuturor păcătoșilor. Biserica este staulul de unire a întregii creștinătăți. Iar Sfântul Prestol este temelia acestei unități, ca cel ce este Masa dragostei care ni se întinde înainte în fiecare zi. Cine caută în alt locîntâlnirea cu Hristos, zadarnic se trudește. Cine caută altă baie curățitoare se va îneca în marea focului de veci. Cine aleargă la alt spital de vindecare, va muri în păcatele sale. Cine rămâne în afară de staulul adevăratei Biserici, acela este fur și tâlhar.

         Cât despre osteneala postului, să nu slăbim cu voința. Căci unde este voință este și putere. Cei trei tineri care erau robiți în Babilon, fiind hrăniți numai cu semințe, erau mult mai frumoși decât cei hrăniți cu multe desfătări (Daniil 1, 12-15). Așa se întâmplă și cu noi creștinii. Nu este oare adevărat că fiii Bisericii care postesc și mănâncă în post vegetale, sunt adesea mult mai sănătoși, mai limpezi la gândire, mai mulțumiți în viață, decât cei ce mănâncă tot felul de bucate, fără nici o rânduială? Ei se mulțumesc cu o mâncare cât de simplă, cu o haină modestă și cu o viață cât mai curată. Iar ceilalți niciodată nu sunt mulțumiți. Zilnic aleargă după carne, după băuturi, după bani cât mai mulți, după haine cât mai frumoase. Aceștia mereu mănâncă din jertfele veacului acestuia, iar cei dintâi întotdeauna gustă din coliva dragostei creștine, care îi unește pe toți în jitnița Bisericii lui Hristos.

         Deci Biserica nu poate face mereu pogorăminte, pentru comoditatea unora, afară de pricini întemeiate. Ea are prestigiul ei nealterat. Ea are meritul ei netăgăduit. Ea are tezaurul sfintelor dogme și comoara sfintelor canoane, fixate de dumnezeieștii părinți, pe care nu poate să le schimbe după voia fiecărui muritor.

         Cine vrea să se mântuiască, trebuie neapărat să se și ostenească cât de puțin. Fără de osteneală nimic nu se poate face. Cu trudă se trăiește, cu osteneală se postește, cu multă nevoință raiul se dobândește. Cu irudă se nasc și se cresc copiii, cu trudă se câștigă pâinea cea de toate zilele. Toate se fac cu trudă. Și dacă cele pământești cu atâta osteneală și lacrimi se câștigă, apoi cu cât mai mult cele cerești?

         Iubiți credincioși,

         Minunea Sfântului Teodor Tiron, pe care o pomenim astăzi, are o adâncă însemnătate. Coliva, prin mulțimea boabelor de grâu închipuiește, mai întâi de toate, unitatea tuturor creștinilor, prin credință și dragoste. Iar faptul că ea se face din grâu fiert, înseamnă călirea credincioșilor în focul ispitelor. Căci nimeni nu poate fi fiu al Bisericii lui Hristos, dacă mai întâi nu rabdă ispitele și încercările acestei vieți. Cine iese la nevoință, să se pregătească de ispite. Numai aceia sunt creștini statornici și fii ascultători, care merg pe calea lui Hristos, pe drumul răbdării, al rugăciunii, al smereniei, al iertării, al dragostei, pe drumul încercărilor de tot felul.

         Coliva mai închipuiește și masa cea de taină a Sfintei Împărtășanii, postul, rugăciunea, spovedania, Sfintele Scripturi, pe care Biserica le oferă fiilor ei. Iar mâncărurile cele pângărite de jertfe idolești, sunt toate poftele cele lumești, distracțiile cele pătimașe, desfrânarea, bețiile, mâncărurile cele oprite și tot felul de păcate pe care satana, stăpânitorul veacului acestuia, ni le pune înainte, ca să ne ispitească și să ne piardă. Noi însă să luăm aminte cum umblăm, de cine ascultăm și din ce masă ne hrănim. Din masa Bisericii sau din cea otrăvită a lumii? Doi sunt stăpânii – Hristos și Veliar. Două sunt mamele – Biserica și lumea. Două sunt mesele cu hrană ce ni se oferă.

         Biserica ne pune acum înainte masa postului, a rugăciunii, a pocăinței, a Sfintelor Taine. Iar lumea ne cheamă la masa ei, la mâncăruri alese, la petreceri, la beții, jocuri, desfrânări și la tot felul de păcate. Spre încercare ni s-au întins în față două feluri diferite de bucate. Omul este liber să guste de unde voiește. Noi însă să luăm aminte din ce masă gustăm, în ce blid întindem mâna, din ce colivă ne hrănim.

         Hristos este pâinea vieții; rugăciunea, postul și milostenia formează hrana sufletelor noastre. Deci noi, fraților, lăsând mâncărurile cele idolești ale veacului acestuia, să alergăm cu osârdie la maica noastră cea de obște care este Biserica, spre a ne hrăni din darurile ei cele bogate, căci numai așa vom putea să ne mântuim sufletele noastre și să trăim în veacul veacului. Amin.

Mănăstirea Petru Vodă