ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un preot galez a fost felicitat de superiorii săi pentru că a introdus în biserica sa serviciul liturgic de 15 minute cu scopul de a atrage credincioșii grăbiți.

Reverendul John Gillibrand (foto), de la Biserica Sfântul David din Swansea, este un preot înțelegător și inventiv.

Înțelegător, pentru că a priceput că omul de azi este foarte ocupat și are prea puțin timp pentru biserică.

Inventiv, pentru că i-a trecut prin cap să ciopârțească liturghia, pentru a o adapta nevoilor „clienților”.

Gillibrand spune că ideea i-a venit văzând câte probleme au oamenii din comunitatea locală după Covid și s-a gândit că inițiativa sa va ajuta mai mulți oameni să „își găsească liniștea într-o lume tulbure”.

Într-un interviu pentru ITV Wales, preotul a declarat:

„Unul dintre lucrurile care mă impresionează cel mai mult, în calitate de preot paroh, este cât de multă presiune este exercitată asupra persoanelor și familiilor, și de aceea am venit cu această idee de a organiza o slujbă scurtă.”

Și a adăugat:

„Nu va fi nici mai lungă, nici mai scurtă de 15 minute. Astfel încât oamenii care se întorc acasă de la serviciu să poată veni la biserică, să găsească un spațiu de liniște, de calm, de rugăciune și de meditație, pentru ca apoi să meargă acasă și a se confrunta cu sarcinile pe care le au de îndeplinit.”

Logica preotului din Swansea este impecabilă: mai multe griji, mai puțin Dumnezeu!

Liturghiile rapide vor avea loc în fiecare zi de luni, de la ora 16.45, începând cu 22 aprilie.

Însă reverendul are grijă să precizeze că acestea nu vor înlocui – Doamne ferește! – maxi-liturghiile de duminică.

Biserica Anglicană este o biserică modernă: încă din ianuarie anul trecut, ea a decis să binecuvânteze căsătoriile homosexuale.

Cu puțin timp în urmă, Biserica Anglicană a sărbătorit 25 de ani de la ungerea ca preoți a primelor femei, și 9 ani de la prima femeie episcop.

Potrivit planurilor Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, anglicanii sunt printre cei pentru care, noi, ortodocșii, ar trebui să ne lăsăm rânduiala străbună și să sărbătorim Paștile în același timp, din 2025 încolo.