Acum 507 ani, domnitorul Neagoe Basarab făcea o invitație spectaculoasă pentru acele vremuri, către toți stareții Sfântului Munte să se alăture sărbătoririi sfințirii Mănăstirii Curtea de Argeș.

Această invitație a fost un gest de solidaritate al domnitorului, încredințându-i pe stareții athoniți de protecția sa, Valahia rămăsese o redută a creștinismului ortodox după căderea Constantinopolului cu 60 de ani în urmă. Neagoe Basarab era numit „ctitor a toată Sfetagora/ Sfântul Munte”, datorită donațiilor sale generoase către mănăstirile din Sfântul Munte, dar și către alte lăcașuri de cult din Balcani, Patriarhia Ecumenică, și din regiunile sfinte ale Ierusalimului și Muntelui Sinai.

Voievodul a continuat viziunea domnitorului moldovean Ștefan cel Mare de a susține o coaliție a statelor răsăritene împotriva Imperiului Otoman. Pe de altă parte însă a fost un domnotor dedicat liniștii și familiei sale, un om de rugăciune care a considerat că rostul domniei nu este acumularea sau extinderea puterii, ci aplicarea învățăturilor evanghelice în guvernare.

În testamentul său spiritual, Neagoe Basarab își îndeamnă fiul, Teodosie, să fie atent și să respecte legea și poruncile lui Dumnezeu, chiar și în fața presiunilor politice sau tentațiilor puterii. El îi amintește fiului său că, chiar dacă ar obține întreaga lume și ar avea sprijinul tuturor împăraților, nimic nu va fi de folos dacă nu trăiește în conformitate cu voința lui Dumnezeu.

„Drept aceea, ia aminte cu înțelegere și cu socoteală și vezi că de vei călca legea, și poruncile lui Dumnezeu nu le vei umplea, măcar de-ai birui toată lumea și de ți s-ar pleca toți împărații lumii acesteia ție, și de s-ar scula cu toată puterea lor să-ți fie ție într-ajutor, – nici de un folos nu-ți va fi.”

Averea Bisericii