ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Situația grea prin care trec românii dintre Prut și Nistru, dar și lipsurile duhovnicești ale acestei zone sunt cât se poate de evidente. Salvarea românilor de peste Prut vine prin Biserică, deoarece Biserica este mama care întotdeauna a ținut unit neamul românesc.

Atât în Moldova, cât și în Ardeal, Muntenia, Oltenia, Banat, Maramureș sau Dobrogea se vorbea aceeași limbă, limba vlahilor din vechime. Moldovenii lui Ștefan erau cunoscuți cu numele de vlahi, sau valahi, așa cum erau numiți și românii din alte principate românești.

În prima parte a interviului de mai sus realizat de jurnalistul basarabean Nicolae Chicu cu PS Veniamin Goreanu, din cadrul Mitropoliei Basarabiei, episcopul amintește despre trecutul istoric al românilor din Moldova, urmașii lui Ștefan cel Mare, dar și al strămoșilor daco-romani cu capitala în munții Orăștiei la Sarmizegetusa.

Astfel, referindu-se la momentele ocupațiilor rusești din anii 1812 și 1944, arată că românii au fost acolo organizați în structuri bisericești bine definite, care au încetat activitatea doar în perioadele de suprimare.

PS Veniamin subliniază că Mitropolia Basarabiei nu a fost desființată, ci doar înlocuită teritorial, în mod silit, sub presiunile politico-militare ale Rusiei.

Din punctul de vedere canonic, această mitropolie a existat în continuare, dar nu a avut activitate deoarece teritoriul ei canonic a fost răpit de armatele rusești. Mai apoi, în anii de libertate și-a reluat funcționarea în mediul ei firesc și normal, conform canoanelor rânduite de Biserica Ortodoxă Universală din care Mitropolia Basarabiei face parte.

În acest context, în mai puțin de 30 de ani după redobândirea libertății teritoriale, prin decizie a Sinodului BOR, Mitropolia Basarabiei și-a reluat activitatea în anul 1992, fiind înregistrată de autoritățile de la Chișinău în 2002 ca urmare a deciziei unei instituții internaționale.

Detalii aici: Mitropolia Basarabiei este sfințită de sângele preoților români martirizați de bolșevicii care au sprijinit apoi ”Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove” care aparține de Moscova - Interviu cu istoricul și preotul Viorel Cojocaru din Chișinău. VIDEO

În a doua parte a acestui interviu, ierarhul basarabean răspunde unor întrebări de ordin duhovnicesc de mare importanță pentru creștinii zilelor noastre. Astfel explică cum trebuie ținut postul ortodox care nu se rezumă doar la regimul alimentar, ci în special la dobândirea virtuților, lupta cu viciile și neputințele firii umane căzute în păcat.

De asemenea, ierarhul mai vorbește despre stările de tristețe și singurătate pe care omul contemporan le are și din care cu greu reușește să iasă. În acest context, PS Veniamin menționează că acestea pot fi învinse doar cu o trăire autentică ortodoxă în comuniunea reală cu Iisus Hristos.

La începutul reportajului, jurnalistul Nicolae Chicu pune câteva întrebări legate de contextul războiului ruso-american din Ucraina, țară vecină cu Republicii Moldova. În acest context ierarhul basarabean menționează că nu este de acord cu nici un război, sub nici o formă, exemplificând ororile care se cunosc deja în țara vecină. Ierarhul consider că orice neînțelegeri politice sau de orice natură e bine să se resolve fără a fi urmate de victime omenești.

Totuși, pentru românii dintre Prut și Nistru, efectele nefaste ale ocupației ruse au lăsat amprente grele asupra modului de gândire a unei părți însemnate a populației, ca rezultat al deznaționalizării românilor basarabeni prin anumite instituții, ONG-uri, organe de presă dar mai ales prin Biserica subordonată Patriarhiei Moscovei.  

O scurtă prezentare: Episcopul Veniamin Goreanu este originar Republica Moldova, fiind născut în Comuna Puhoi, Raionul Anenii Noi, în anul 1975. La începutul anului 2008 a fost hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah pe seama mănăstirii Antim. Între anii 2003-2018 a îndeplinit numeroase funcții în cadrul Administrației Patriarhale și a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Este triplu licențiat în Drept, Teologie și Științe Politice și Administrative. Din anul 2006 este doctor în Teologie. A fost ales de Sfântul Sinod Episcop pentru Basarabia de Sud, în ședința de lucru din 24 mai 2018.