ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Marea soprană Mariana Nicolesco a plecat la Domnul anul trecut, de Sfânta Parascheva, 14 octombrie 2022, sfântă care a luat-o la ea pentru dragostea ce i-o purta. Colaboratorii artistei desăvârșite au povestit cum Mariana Nicolaescu, Diva Divină, după cum o numise Preafericitul Patriarh Teoctist, nu se despărțea niciodată de icoana Sfintei Parascheva, la care se ruga înainte de fiecare concert.

Astăzi, 28 noiembrie 2023, Marea Româncă ar fi împlinit 75 de ani. Apropiații și soțul acesteia, istoricul de artă Radu Varia, au omagiat-o printr-o slujbă de pomenire susținută la mormântul artistei de la cimitirul Ghencea Militar și o adunare de prieteni unde s-au împărtășit amintiri și crâmpeie din muzica acesteia, care a încântat întreaga planetă și continuă să o facă în continuare.

Umorul, eleganța, distincția și seriozitatea erau atributele care o caracterizau pe Mariana Nicolesco, despre care vorbim de acum la trecut, scria jurnalista Gabi Simon la trecerea la cele veșnice a marii artiste. La acestea se adăuga pasiunea pentru muzică, pasiune care nu a scăzut vreodată în intensitate.

Mariana Nicolescu s-a născut la 28 noiembrie 1948. A terminat Școala de Muzică din Brașov cu Concertul pentru vioară de Bruch, a urmat, pentru o scurtă perioadă, Secția Canto a Conservatorului din Cluj și a dobândit prin concurs o bursă de studii la Conservatorul Santa Cecilia din Roma, unde a studiat cu Jolanda Magnoni, lucrând apoi cu Rodolfo Celletti și cu Elisabeth Schwarzkopf.

După ce a câștigat în 1972 Concursul Internațional Voci Rossiniane, organizat la Milano de Radioteleviziunea Italiană, RAI, a fost invitată de dirijorul american Thomas Schippers să debuteze la Cincinnati în rolul Mimi din La Bohème de Puccini, fapt care a marcat începutul carierei sale internaționale.

A cântat pe cele mai renumite scene ale lumii, începând cu Teatrul alla Scala din Milano, unde a debutat în premiera mondială a operei La Vera Storia de Luciano Berio (1982), și unde apare apoi în numeroase noi puneri în scenă, recitaluri și concerte, ca și la Metropolitan Opera din New York cu „La Traviata” de Verdi (1978). A apărut în teatrele de la München, Viena, Paris, Monte Carlo, Chicago, Hamburg, San Francisco etc.

A fost prezentă în spectacole semnate de Luchino Visconti, Giorgio Strehler, Patrice Chéreau, Luca Ronconi, Jean-Pierre Ponnelle, Franco Zeffirelli, Pier Luigi Pizzi, Jonathan Miller, sub bagheta lui Carlo Maria Giulini, Wolfgang Sawallisch, Riccardo Muti, Seiji Ozawa șamd.

 

La invitația Papei Ioan Paul al II-lea, cu ocazia primului Concert de Crăciun în Vatican (1993), transmis în Mondovisione, Mariana Nicolesco a cântat vechile colinde românești.

Ea a interpretat în premieră mondială, sub bagheta lui Lorin Maazel, Seven Gates of Jerusalem, capodopera lui Krzysztof Penderecki dedicată celor 3000 de ani ai Orașului Sfânt (1997).

Sopranei Mariana Nicolesco i-a fost conferit Ordinul Național Steaua României în Grad de Mare Cruce "pentru merite excepționale, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră”.

Laureată a Medaliei UNESCO pentru Merite Artistice Mariana Nicolesco a fost numită Artist UNESCO pentru Pace și Ambasador Onorific UNESCO "în semn de recunoaștere a angajamentului său în favoarea moștenirii muzicale, a creației artistice, a dialogului între culturi și a contribuției sale la promovarea idealurilor Organizației”.

Principiile fundamentale, riguros respectate de la prima ediție, din 1995, și până în prezent, fac din Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée „unul dintre cele mai importante din lume”, după cum scria și prestigiosul cotidian italian Corriere della Sera în articolul prilejuit de evenimentele închinate Haricleei Darclée – prima Tosca, intitulat „Constantin Brâncuși, George Enescu, Mariana Nicolesco: Cultul unei țări pentru Gloriile sale”.

Jurnalista Gabi Simon a mers și la penultimul curs pentru tinere talente susținut de artistă la Brăila, în 2021: „Mă anunțase, în urmă cu o lună, că urmează să reia seria evenimentelor Darclée de la Brăila. Mai mult ca niciodată, după ce am închis telefonul cu Mariana Nicolesco, am simțit o imperioasă nevoie de a fi martor al spectacolelor care încheiau cursurile de măiestrie artistică.

Iubesc muzica de operă și am un deosebit respect pentru cei care, de cele mai multe ori, își dedică viața pentru a atinge perfecțiunea în arta cântului.

Primul contact cu evenimentele de la Brăila a fost în seara concertului de pe Esplanada Dunării, oferit tuturor brăilenilor care doreau să-și hrănească spiritul. Poate că după doi ani de claustrare de toate felurile, au considerat că merită să-și petreacă o seară ascultând marea muzică sau poate pur și simplu brăilenii sunt melomani. Esplanada s-a umplut ochi cu oameni de toate felurile: tineri și seniori, copii de la 3-4 ani, adolescenți, eleganți sau în ținute casual. Toți s-au bucurat de ceea ce se petrecea pe scena de la Dunăre.

Mariana Nicolesco a fost o amfitrioană desăvârșită. Nimic nu o putea opri să urce pe scenă, iar în momentul în care a făcut-o, marea soprană le-a arătat elevilor săi că scena nu e un dușman, nu e un purgatoriu al creației, ci paradisul artistului liric. Le-a arătat că scena hrănește, vitalizează, ajută, le dă un suflu aparte personalităților artistice. A fost o seară magnetică, o bucurie pentru toți cei prezenți. Aplauzele și entuziasmul publicului stau mărturie.”

La finalul cursurilor de Master Classes care au urmat, Mariana Nicolesco le-a mulțumit „zmeilor” ei și le-a spus aproape matern: „Sunteți niște puișori! Țintiți Himalaya, nu orice delușor!”. „Sănătate, amor și glorie!”, era urarea artistei pentru învățăceii și prietenii ei.

Pe canalul de YouTube al tenorului Bogdan Mihai puteți găsi IN MEMORIAM MARIANA NICOLESCO o serie importantă din concertele marii soprane a României și a lumii, Diva Divina, Regina del Belcanto, Primadonna Assoluta Mariana Nicolesco.

Dumnezeu să o odihnească în pace!