Petiţia pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca va fi depusă la Patriarhie de Înălţare


Într-o postare Roncea.Ro pe acest subiect se arată că mormântul Sfântului Ardealului de la Prislop al putea fi pregătit deja pentru solicitata canonizare, informează ste-ul ziaristionline.ro
Preluând un articol documentat, se semnalează:
"Avem dovada ca deja, într-un timp foarte scurt, cuvântul Părintelui Daniil Stoenescu (unul dintre ultimii și cei mai tineri ucenici direcți ai Părintelui Arsenie) rostit la 13 martie 2015 la Prislop, s-a adeverit. În acea zi, când s-a săvârșit acolo, în bisericuța mănăstirii și apoi scurt și sus în cimitir, parastasul Maicii Zamfira Constantinescu (citiți și vedeți poze aici), Părintele Daniil Stoenescu a rostit un gând-testament personal, în care numea și explica necesitatea construirii unui "chivot”- acoperământ care să apere mormântul Părintelui Arsenie de la Prislop, de cele ce vor urma.
Deja la acel moment, 13 martie 2015, ramele de ciment înconjurătoare ale mormântului se turnaseră (se vede în fotografiile din link-ul anterior), iar azi avem certitudinea ca acest "chivot de mormânt” mai are puțin până la finalizare (pereții laterali nu s-au ridicat încă). Dacă ar fi să ne ghidăm după spusele Parintelui Constantin Necula de la Sibiu, într-o prelegere din decembrie 2014 – cum că în ceea ce privește posibila canonizare a Părintelui Arsenie nu mai există presiunea oponentă a Institutului Elie Wiesel, sau după spusele Părintelui Daniil Stoenescu de la parastasul Maicii Zamfira – cum că zidirea protectoare din jurul mormântului Părintelui Arsenie va asigura între altele și respectarea dorinței sale testamentare, ca trupul să nu-i fie dezgropat niciodată, până la a doua venire a lui Iisus Hristos, adică tot în legătură cu posibila deshumare post-canonizare, pentru a extrage părticele din trupul său care să fie răspândite ca moaște sfinte în diverse locuri, atunci gândul ne trimite la realizarea în curând, a canonizarii. (…)”.
Petiția pentru Canonizarea ”Sfântului Ardealului” a adunat până acum aproape 9000 de semnături, iar cei care doresc să semneze petiția online o pot face AICI, anunţă Victor Roncea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Următorul Papă ar putea fi negru sau ungur

Lenin și Hitler nu au fost OKay ci au fost O, Gay! O spun Arhivele KGB și CIA

VIDEO: Patimile lui Hristos, filmul INTEGRAL subtitrat în română. Regia: Mel Gibson

HRISTOS A ÎNVIAT! Cu adevărat a înviat! Venirea Sfântei Lumini la Biserica Sfântului Mormânt. ÎNVIEREA DOMNULUI - Transmisie în Direct de la Ierusalim

Călin Georgescu și George Simion, împreună, cu familiile lor, de Înviere! Care este mesajul liderilor suveraniști - FOTO / VIDEO

G4media - Fake News și un nou atac orchestrat cu premeditare împotriva Bisericii Ortodoxe Române și a Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

O Interpelare și o Declarație politică pentru ActiveNews și Adevărul despre Trădarea MAE de pe Bâstroe în Senatul României
Secțiuni: Cultură
Persoane: Sfântul Arsenie Boca
Locații: Prislop
Subiecte: Canonizare Parintele Arsenie Boca
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)