ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACS Poli Timişoara a oficializat numirea lui Dan Alexa în postul de antrenor principal şi a lui Ioan Timofte în funcţia de preşedinte al consiliului director al clubului de pe Bega, cei doi foşti internaţionali fiind prezentaţi oficial, miercuri, în cursul unei conferinţe de presă, anunţă Agerpres.

Staff-ul tehnic al lui ACS Poli îi mai cuprinde, pe lângă Dan Alexa, pe Sorin Vlaicu (antrenor secund), Ionuţ Stelescu (preparator fizic) şi Petru Ţurcaş (antrenor cu portarii).

Din consiliul director al clubului fac parte, alături de președintele Ioan Timofte, Florenţiu Staicu şi Valentin Velcea (vicepreşedinţi), Călin Dobra, Ioan Miculaş, Ion V. Ionescu şi Viorel Boiţ (membri).
"M-am reîntors la Timişoara, însă într-o altă postură. Mă bucur să revin acasă. Aici este casa mea, Timişoara este oraşul în care mi s-au născut fetele. M-am întors antrenor, începe o nouă etapă în viaţa mea. Practic, sunt la început. E un moment dificil, dar mă ştiţi bine. Una dintre caracteristicile mele a fost curajul. Am încredere în această echipă. Această formaţie are un potenţial mult mai mare, are jucători de caracter. Sper să le transmit această încredere şi rezultatele vor apărea. Am mare încredere că va fi bine", a declarat cu această ocazie Dan Alexa.