ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Această zi de sărbătoare, în care omagiem idealul de unitate naţională, pentru care s-au jertfit strămoşii noştri, ne oferă prilejul să reflectăm mai mult la ceea ce ne-a unit de-a lungul istoriei şi la minunea prin care a dăinuit acest neam aşezat „în calea tuturor răutăţilor”, cum nota cronicarul Miron Costin. Dar, dincolo de parade militare şi ospăţuri în pieţele publice, care încalcă postul Naşterii Domnului, reuşim oare să mai refacem, pe plan sufletesc, la nivel profund, comuniunea între români? Ea are ca temei conştiinţa noastră de sine, care a fost atât de mult slăbită, conştiinţa destinului nostru comun: „Ceea ce constituie un neam este o unitate superioară, de ordin metafizic, o unitate de destin istoric, în care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obiceiuri, cuget, credinţă, muncă, stăpânire sunt contopite ca temeiuri ale comunităţii de soartă”, scria Mircea Vulcănescu. Dar câte dintre aceste valori tari, ca temeiuri ale unităţii noastre, ne mai însufleţesc şi ne mai unesc astăzi? Avem motive să ne întrebăm de ce ne-au însufleţit atât de tare nişte alegeri care au împărţit ţara în două Românii după nişte criterii false.

Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

Fiindcă, trebuie să ne întrebăm, chiar azi, de Ziua Naţională, de ce se încearcă, de 25 de ani încoace, şi s-a încercat şi mai abitir cu prilejul alegerilor din noiembrie, antagonizarea şi dezbinarea românilor. Dezbinarea face parte dintr-o inginerie socială aplicată ieri de comunişti şi, pe cât se pare, reluată astăzi cu zel de neoliberali. Instigările la ură şi la revoltă împotriva unui „duşman de clasă” ne întorc cu gândul la vremurile de tristă amintire. Unii dintre promotorii revoluţiei culturale pun, în manieră bolşevică, un stigmat asupra Bisericii, denigrată ca fiind o „tumoare socială” , alţii proclamă că a „venit timpul să punem serios în discuţie finanţarea BOR din bani publici” (Dan Tăpălagă/Hotnews), alţii blamează o mare parte a societăţii („asistaţii”, bătrânii, ţăranii etc., „votanţii lui Ponta” şi oricine se abate de la linie refuzând să adere cu entuziasm la „revoluţia transformării” menită să schimbe la faţă România după chipul Occidentului „luminat”) ca fiind alcătuită din „barbari, canalii sinistre şi iresponsabili”, „o majoritate populară alcătuită din iresponsabili prezenţi sau absenţi, în mod egal de periculoşi social” (Tismăneanu/Contributors), alţii propagă, furibund, în emisiuni TV, acelaşi discurs încărcat de dispreţ („Leneșii și neisprăviții sunt cei care se agață de stânga pentru a li se da și lor ceva. Eu nu cred că trebuie să li se dea de la cei care muncesc. Nu avem de ce să dăm nimic în țara asta pentru că nu suntem în fața bisericii cu mâna întinsă.” „Stânga este organizarea milei. Stânga este mâna întinsă.” (Lucian Mândruță).

Să nu ne lăsăm atraşi în această capcană. Aceste izbucniri de ură nu ne definesc ca români. Românii sunt un popor paşnic, de-a lungul istoriei am îndurat atâtea năpaste şi atâtea atacuri la fiinţa neamului doar rămânând uniţi în credinţă. În puşcăriile comuniste, când se observa că între deţinuţi, în ciuda torturilor crâncene, inimaginabile, la care erau supuşi, se crea o adâncă unitate, născută nu numai din suferinţa comună, dar şi – ceea ce era cel mai important - din trăirea duhovnicească intensă (în scrierile memorialistice se vorbeşte des despre „candela vie”, „ştafeta rugăciunii”, care „alerga de la om la om”, „rugăciunea în lanţ” - care, în pofida tuturor chinurilor, menţinea un liant puternic între acele suflete înrădăcinate în credinţă şi Adevăr, dându-le putere lăuntrică, putere de jertfă pentru aproapele, curaj al mărturisirii), se încerca imediat, cu orice chip, prin intermediul „reeducaţilor”, spargerea acestei unităţi, prin picurarea în suflet a otrăvii neîncrederii, suspiciunii, fricii, urii.

Cum scrie Galina Raduleanu în cartea sa de memorii, „A fost suficient ca unele dintre cele «transformate» să strige: «Nu vrem ca din cauza voastră să suferim noi» ...Mai rămăseseră insule izolate. Însă acea unitate sublimă să sfărâmase. … De fapt, trebuia ucis sufletul. Tot ce era nobil era etichetat că «legionar» şi înlăturat. Se cultiva «fiara». Se ajunsese să nu poţi da o bucată de pâine unei bolnave sau sprijin unui neputincios, fiindcă erai privită cu ostilitate de cele «renăscute». (...)Pentru a fi «om nou» trebuia să te îmbibi de brutalitate, egoism, ură, nesimţire.” Credinţa, ancorarea în Adevăr, ataşamentul faţă de neam, rugăciunea în comun, mila, spiritul de sacrificiu, altruismul – care coagulau şi menţineau unitatea – erau considerate de tabăra celor cu „conştiinţă revoluţionară” trăsături ale deţinutelor acuzate că „se ţin unite, fanatice şi nu vor să fie un om nou” (Galina Raduleanu, p. 284).

S-a spus că „lumea s-a schimbat după votul din noiembrie”. Oare „omul nou” pe care îl vor adepţii acestei schimbări trebuie să se ralieze la o „societate civilă” îmbibată de ură neoliberală împotriva Bisericii, a bătrânilor, ţăranilor, a săracilor, „asistaţilor”, „antioccidentalilor” etc. şi a celor care deviază de la modul acceptat de gândire (un fel de „mahala ineptă” faţă de care categoria tinerilor „sofisticaţi, educaţi, care cred în democraţie şi în puterea lor de a-şi crea singuri viitorul” - cum îi definea ambasadorul SUA Mark Gitenstein - trebuie să se disocieze)? Au mers românii la vot pentru ca, de dragul unor politruci, să rupă România în două şi să se învrăjbească între ei? (şi s-a întâmplă asta chiar între creştini) Cum a spus părintele Ciprian Grădinaru (din Belgia) în interviul recent din Familia Ortodoxă, dacă ne-am uni în menţinerea unei „candele a rugăciunii” nestinse, multe s-ar schimba.

Dar ceea ce se întâmpla în închisorilor comuniste s-a extins astăzi în „marea închisoare”, scopul fiind acelaşi: distrugerea comuniunii dintre români şi a capacităţii lor de a coagula în jurul unor valori profunde prin care am dăinuit că neam în istorie şi care scapă tiparelor ideologice reducţioniste şi maniheiste. Cei care urmăresc să ne redefinească potrivit acestor tipare vor reuşi să ne aducă într-o stare şi mai gravă de amnezie dacă ne vor face să uităm ce ne-a unit de-a lungul istoriei noastre zbuciumate, ce i-a unit pe strămoşii noştri care erau, în covârşitoare majoritate, ţărani, ce i-a legat pe românii asupriţi din Transilvania, care, în ciuda umilinţelor şi prigoanelor sângeroase, au apărat cu dârzenie credinţa strămoașească şi demnitatea neamului nostru (bisericile de lemn sunt un simbol viu al unităţii neamului), ce i-a unit pe martirii închisorilor comuniste şi pe tinerii din decembrie 1989, care şi-au dat viaţa pentru România adevărată: „acea Românie profundă, vie, întemeiată pe credinţa de veacuri a neamului nostru” (Părintele Galeriu*).

„Au ieşit în stradă zeci şi sute de mii de oameni pentru alegeri. Cine va mişca un deget pentru credinţă şi pentru neam?” - întreabă Părintele Mihai Aldea într-o predică deosebită . Cât de tare s-ar bate între ei politicienii aceştia, pentru care românii şi-au risipit atâtea energii în disensiuni şi dezbinări, pentru a apăra valorile esenţiale, vii care alcătuiesc fundamentul identităţii şi unităţii neamului nostru? În acest caz, cum s-a întâmplat de atâtea ori după '89, politica pe care au practicat-o – indiferent cine a avut în mâini pârghiile puterii şi destinele ţării – a condus la subminarea acestor valori. În campanie, Ponta ar fi avut ocazia să arate cât de român şi cât de ortodox este dacă ar fi reacţionat atunci când Curtea Constituţională a adoptat o hotărâre anticonstituţională care îi obligă pe cei care vor să beneficieze de educaţie religioasă (care este, în fond, un drept constituţional câştigat de tinerii care şi-au dat viaţa la Revoluţie) să depună, în fiecare an, o cerere specială pentru asta, în condiţiile în care 86,5% dintre români sunt ortodocşi. Nu mai amintim de atacurile lansate, alături de propagandiştii Chevron, la adresa preoţilor şi ţăranilor care s-au luptat, care încă se lupta să-şi apere pământurile şi apa la Pungeşti şi în alte zone vizate pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist.

Să ne amintim că nu există „două Românii”, ci o singură Românie, „România românilor”, cum o numea marele Român martir şi mărturisitor Mircea Vulcănescu („Există o Românie pe care trebuie să o regăsim cu orice preţ. România românilor. România viziunii româneşti. Ea singură contează. Sunt însă unii care au pe dracu-n ei. Vor să schimbe”). E România românilor care-şi iubesc neamul pentru ceea ce are inalterabil în fiinţa lui şi care ştiu că rezistenţa şi demnitatea noastră stă în dreapta credinţă, pentru care poporul român s-a jertfit şi a luptat vreme de secole (istoria noastră, spune Păr. Dr. Ioan Ică Jr., s-a desfăşurat sub semnul crucii**).

E România ţăranilor care, deşi dispreţuiţi şi ignoraţi cu desăvârşire de politicieni, de mass-media şi de „elita” intelectuală, se luptă singuri să-şi apere micile gospodării, pământul şi apa, pe care corporaţiile, protejate şi ajutate de stat, au cale liberă să le prade sau să le distrugă. E România preoţilor care sunt modele de jertfelnicie şi de slujire, cu abnegaţie şi renunţare la sine, a lui Dumnezeu şi oamenilor aflaţi în suferinţă; a preoţilor îndureraţi de starea în care a fost adusă România – abandonată parcă între tâlhari –, dar care se sârguiesc, pe cât pot, să îi oblojească rănile, precum samarineanul milostiv . E România profesorilor care, în ciuda situaţiei dezastruoase din învăţământ, nu şi-au părăsit vocaţia pentru un salariu mult mai bun într-o multinaţională, ci au ales să dea ce e mai bun din ei pentru a face din copii nişte oameni întregi, cu respect faţă de propria limbă şi de propria cultură, faţă de Dumnezeu şi faţă de ţară . Astfel de modele de omenie şi demnitate românească (modele care pot fi întâlnite şi în alte sfere profesionale), în vremuri inumane precum acestea, trebuie să ne dea speranţă. Nu alegerile ne dau speranţa în mai bine, ci aceşti oameni care se dăruiesc, cu jertfelnicie şi curaj, misiunii de a salva omenia*** („nu vreau omul abstract, «umanitatea», ci omenia”, spunea Mircea Vulcănescu), unii dându-şi osteneala să tămăduiască rănile României de azi şi să o ridice de jos, alţii plămădind România demnă de mâine. Acestea sunt, de fapt, elitele adevărate ale României. Fiindcă prin ele „respiră” România. Ele sunt inima, ele sunt sufletul României.

Aceştia sunt românii care iubesc cu adevărat România, jertfindu-se pentru ea, şi doar în iubire – care dă fundament şi trăinicie comuniunii cu cei de azi şi cu cei de ieri, întru aceeaşi credinţă, limbă, istorie şi destin – îşi are izvorul unitatea neamului. Cine se situează în afara acestei Românii (în frunte cu autointitulatele „elite” care-şi proclamă superioritatea faţă de „masa înapoiată” şi „iresponsabilă”) nu are nicio legitimitate morală să ne spună cine suntem şi să ne împartă după criterii ideologice falsificatoare. Acestei Românii, României noastre, nu a politicienilor care o vând pe nimic, nu a „elitelor” care o privesc cu dispreţ, îi urăm La mulţi ani!

Irina Bazon

* http://irinamonica.wordpress.com/2012/12/16/vom-muri-si-vom-fi-liberi/

**„...poporul român este un popor creştin şi un popor al crucii. Crucea este atotprezentă în istoria poporului român, a artei, a culturii româneşti şi a fost aşa cel puţin până la apariţia comunismului. Să sperăm că şi acum, în această perioada, crucea îşi va păstra sensul ei de reper spiritual şi duhovnicesc pentru existenţa credincioşilor în general, dar şi a poporului român care s-a definit tocmai prin asumarea crucii până la capăt, de la ţăran până la oştean şi de la monah şi preot până la omul de rând, şi după suferinţe românii au avut parte şi de bucurii, de învieri. (...) fără credinţa în puterea Sfintei Cruci transfiguratoare şi mântuitoare, cum ar fi acceptat zeci de mii de soldaţi şi de ţărani să moară pentru credinţă fără să clipească?” (Interviu cu Părintele Ioan Ică Jr. despre Sfânta Cruce http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-sfintei-cruci/crucea-iisus-hristos-lege-suprema-vietii-noastre-124062.html)
„Fără Ortodoxie, istoria noastră n-ar fi dobândit gloria din vremea lui Mircea cel Bătrân, a lui Mihai Viteazul, a lui Ștefan cel Mare şi a altor voievozi” (Păr. Dumitru Stăniloae).

*** Despre omenie ca însușire esențială a poporului român, vezi Păr. Dumitru Stăniloae, despre omenie http://irinamonica.wordpress.com/2013/02/23/dumitru-staniloae-despre-omenie/