ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Afacerilor Interne l-a eliberat la cerere pe șeful Poliţiei Capitalei, Mihai Pruteanu, măsura fiind dispusă după ce Adrian Botez, condamnat pentru că a încercat să-l omoare pe Puiu Mironescu, a fost eliberat din arest din greşeală, deşi instanţa stabilise în cazul lui 10 ani de închisoare, informează Digi24.




Şeful Poliţiei Române a dispus o serie de măsuri la finalizarea verificărilor efectuate, de către ofiţerii specialişti ai Direcţiei Control Intern din cadrul I.G.P.R., la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în cazul incidentului produs în luna iunie, când o persoană a fost eliberată din arest.


Faţă de trei ofiţeri cu funcţii de conducere, respectiv directorul general adjunct care coordonează activitatea Serviciului Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă, directorul S.I.R.A.P. şi directorul adjunct al S.I.R.A.P., un ofiţer coordonator al Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 1 şi doi agenţi de poliţie, dintre care unul cu funcţie de conducere, respectiv şef de schimb la C.R.A.P. nr. 1, inspectorul general al Poliţiei Române a dispus declanşarea cercetării prealabile.


De asemenea, faţă de directorul general al D.G.P.M.B. a fost luată măsura atenţionării. Totodată, directorul general al D.G.P.M.B. a fost eliberat din funcţie la cerere, prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea. Acesta, a fost numit, prin dispoziţie a inspectorului general, în funcţia de director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R.


Un raport cuprinzând rezultatul verificărilor efectuate a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru sprijinirea cercetărilor care se efectuează în dosarul penal deschis în cauză”.



În noaptea de 1 iulie, în timp ce interlopul Adrian Botez era în celula sa de la Arestul Poliţiei, condamnat la zece ani de puşcărie, poliţiştii au primit o adresă de la instanţă care avea să-i schimbe destinul, documentul confirmând că Adrian Botez este condamnat definitiv, dar în loc să-l transfere pe bărbat într-un penitenciar, polițiștii l-au... eliberat. Când și-au dat seama de eroare, era deja prea târziu. Interlopul plecase, pe numele lui fiind emis ulterior un mandat european de arestare.


Adrian Botez este liderul unei grupări de interlopi din Neamț, care, în februarie 2011, a încercat să-l ucidă pe Dumitru Mironescu, un alt nume cunoscut în mediul interlop din Bacău. Împreună cu alte trei persoane, Adrian Botez l-a urmărit pe Mironescu în trafic, i-a blocat maşina şi l-a bătut crunt.