ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sud-vestul ţării se confruntă cu inundaţii grave, care au provocat un adevărat dezastru în mai multe zone din această parte a României.

Trei tone de alimente - conserve cu pate şi carne de porc -, apă, pături şi saltele din Rezervele de Stat au fost transportate, marţi, din dispoziţia vicepremierului Gabriel Oprea, în Mehedinţi, pentru sinistraţii inundaţiilor, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

De asemenea, pentru autorităţile locale au fost puse la dispoziţie 18 tone de motorină necesare autoutilajelor cu care se intervine. Produsele alimentare au fost transportate în Mehedinţi cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie, restul ajutoarelor fiind duse cu autocamioanele aparţinând Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

Oprea a mers, marţi, în zonele afectate de inundaţii din judeţul Mehedinţi, respectiv în localităţile Orşova şi Eşelniţa.

Opt trenuri au fost deviate pe alte rute


Opt trenuri InterRegio care tranzitează sud-vestul ţării au fost deviate, pentru perioada 16 - 19 septembrie, în timp ce un altul va circula suplimentar pe ruta Orşova - Bucureşti joi şi vineri, informează CFR Călători.

De asemenea, în această perioadă şi în circulaţia trenurilor Regio sunt modificări anunţate la nivel local. CFR roagă pasagerii ca, înainte de călătorie, să contacteze telefonic gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească. Lista cu numerele de telefon ale staţiilor CFR este disponibilă pe site-ul www.cfrcalatori.ro, la rubrica Info Utile-Informaţii telefonice-Staţii.

Pasagerii care aveau bilete la trenurile deviate, precum şi posesorii de abonamente vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul/călătoriile neefectuate.