ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Doctorii de la spitalele de obstetrică și ginecologie de stat din municipiul Iași au anunțat că în această săptămână, Săptămâna Patimilor, nu vor mai face întreruperi de sarcină. Aceștia și-au justificat alegerea spunând că avortul este considerat un mare păcat de către Biserică, scrie Agerpres.

"Până după Paşte nu se mai face nici un chiuretaj în maternitate. Se intervine pentru o întrerupere de sarcină doar în condiţiile în care avem o pacientă care are complicaţii care îi pun viaţa în pericol", a declarat, marţi, directorul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă, prof. univ. dr. Mircea Onofriescu.

Astfel, femeile care vor să facă o întrerupere de sarcină în această perioadă vor putea să se bazeze doar pe clinicile private.