ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mai mulți parlamentari ai Partidului Conservator, între care Academicianul Dinu Giurescu și Maria Grapini, au depus la Camera Deputaților o iniţiativă legislativă privind declararea Zilei Naţionale a Martirilor români anticomunişti pe 25 martie.

În expunerea de motive se arată că în temnițele sistemului comunist au fost încarcerați peste 500.000 de deţinuţi pentru care nicio persoană nu a fost trasă la răspundere.
Este necesar să cunoaştem atrocităţile la care au fost supuşi martirii anticomunişti. Elisabeta Rizea(foto), Petre Țuţea, Valeriu Gafencu sau Mircea Vulcănescu reprezintă adevărate simboluri ale acestor martiri. Condamnarea comunismului este astăzi o obligaţie morală a statului român. Considerăm că prin instituirea unei Zile Naţionale a Martirilor români anticomunişti şi prin înfiinţarea unui monument naţional al luptei împotriva comunismului se va sedimenta un sentiment de profund respect faţă de martirii aflaţi în închisorile din perioada comunistă', se arată în expunerea de motive.

Unul din inițiatori, deputatul Dinu C.Giurescu, a declarat într-o conferință de presă că suferința celor din temnițele comuniste nu a fost niciodată compensată sau alinată.
Când s-au îndreptat lucrurile, a revenit democraţia pluralistă, domnii care făceau legile au zis, da, le dăm o compensaţie celor care au petrecut trei, patru, zece, doisprezece ani în închisoare un fel de pensie cam amărâtă, dar nu s-au gândit niciodată la suferinţa lor. Suferinţa a fost factorul comun. Ea a cuprins întreaga ţară şi asta nu a fost niciodată, nu compensată, dar măcar alinată - Academician Dinu Giurescu

Conform studiilor despre această perioadă, în România au existat între 2.000.000(Filip Păunescu - Cunoașterea și combaterea comunismului) și 3.000.000(Cicerone Ionițoiu - Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi) de deținuți politici.

Dintre aceștia se estimează că cel puțin 500.000 au murit (Raportul Tismăneanu), în timp ce alte surse vorbesc de peste 800.000.

Deportările masive din anii 1949 -1960 s-au soldat și ele cu 200.000 de țărani morți, în timp ce rezistența din munți (1946 - 1958) a sporit și ea numărul victimelor.