ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Luni dimineață cei care încă mai cumpără ziare au avut un șoc. Consiliul Patronatelor Bancare din România a cumpărat o pagină de ziar (Adevarul, Ziarul financiar etc) pentru a face contra reclamă Legii privind Darea în plată. 

Încadrate într-un chenar negru, pentru a da impresia de sobru, cu unele cuvinte îngroșate și scrise cu litere mari, frazele înșiruite de PBR, una dintre cele două organizații care apără interesele băncilor în România, alături de ARB (Asociația Română a Băncilor), sunt numai minciuni. Minciuni ordinare! 

Marile companii venite din Occident să vândă bani românilor cu dobânzi uriașe și care raportează an de an profituri de miliarde se sperie de o lege care va proteja cetățenii români în fața abuzurilor dovedite de nenumărate ori în justiție.

Prima Casă nu este altceva decât un cadou pe care statul român l-a făcut băncilor în 2009, an de criză, pentru a le salva. Poate bancherii pot spune măcar un domeniu de activitate ajutat de stat, așa cum a fost sistemul bancar în ultimii șapte ani. Prima Casă nu va dispărea. Iar avansul la credite nu va crește din cauza legii dării în plată, ci din cauza unei legi impusă de Uniunea Eurpeană, pentru adecvarea capitalului bancar la riscul activității bancare. Acest lucru a fost confirmat de BNR, prin vocea lui Bogdan Olteanu, într-o emisiune la Pro Tv.

O altă minciună ordinară a PRB este Legea falimentului. Nu există în România o lege a falimentului personal, după ce Dacian Cioloș a amânat în decembrie 2015 punerea acesteia în aplicare cu cel puțin un an, la presiunea băncilor!

La final, o întrebare: din ce bani s-a plătit reclama asta?