ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Magistrala 5 de metrou, în curs de execuție pe tronsonul Râul Doamnei - Eroilor, se va opri la stația Iancului și nu va mai fi construită până în zona Pantelimon, așa cum prevedea proiectul inițial, a declarat, marți, secretarul de stat în ministerul Fondurilor Europene, Emanoil Dascălu.

Magistrala 5 de metrou va lega cartierul Drumul Taberei, unul dintre cele mai mari ale Capitalei, de centrul orașului. În planurile inițiale, în a doua fază a proiectului, magistrala ar fi continuat până în cartierul Pantelimon.

„S-a refăcut linia de tramvai care leagă Piața Iancului de Pantelimon, motiv pentru care Magistrala 5 se va opri la stația Iancului, nu va mai cuprinde și partea a doua. Primăria nu are interes”, a spus Dascălu, potrivit digi24.ro.