ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fosta primă doamnă a Franței, Valérie Trierweiler, își lansează joi cartea ”Merci pour ce moment”, în care relatează lunile petrecute la Palatul Elysee, în perioada mai 2012 - ianuarie 2014, alături de președintele François Hollande, informează marți AFP, peluată de Agerpres.

Scrisă în cel mai mare secret, cartea de 320 de pagini este în același timp 'un strigăt de dragoste și o coborâre lentă în infern și în intimitatea cuplului. Două personaje: Valérie și François', scrie revista Paris-Match, care promite extrase în exclusivitate ale cărții scrise de Valérie Trierweiler, fostă colaboratoare a acestei reviste mondene.

Valérie Trierweiler dezvăluie cei nouă ani de relație cu François Hollande, dominați de gelozie și putere. 'O poveste de dragoste... și de disperare', subliniază Paris-Match.

Fosta parteneră de viață a lui Hollande a descoperit că este trădată după ce, în ianruarie 2014, săptămânalul Closer a publicat fotografii ale întâlnirilor, în secret, dintre președintele Holland și actrița Julie Gayet. Dezvăluirile au afectat-o serios pe Valérie Trierweiler, care a suferit o criză de nervi și o depresie puternică, ajungând pentru recuperare pe patul unui spital.

Valérie Trierweiler nu este prima fostă primă doamnă care își descrie viața petrecută la Elysee. În 2013, cartea scrisă de fosta soție a lui Nicolas Sarkozy, Cécilia Attias, intitulată 'Une envie de vérité', s-a vândut în zeci de mii de exemplare.