Lovitură pentru premierul Boris Johnson: Curtea Supremă a Marii Britanii a decis că suspendarea Parlamentului de la Londra este ilegală
Curtea Supremă a Marii Britanii a anunțat marți că decizia premierului Boris Johnson de prorogare a Parlamentului de la Londra este ilegală, o hotărâre ce reprezintă o înfrângere pentru liderul britanic și oferă mai multe șanse parlamentarilor de a obstrucționa planurile premierului privind Brexit, informează Mediafax.
Cei 11 judecători ai instanței judiciare supreme din această țară aveau de examinat două recursuri diferite: cea a Curții de Apel din Scoția, care a considerat ilegală măsura adoptată de șeful guvernului de la Londra, și cea a Tribunalului Superior din Londra, care a considerat că respectiva chestiune este de competența politicului.
La puțin timp după acest anunț, liderul opoziției laburiste, Jeremy Corbyn, i-a cerut premierului Boris Johnson să demisioneze.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
CRIMA SECOLULUI. Spitalele au eutanasiat pacienți pentru a spori "morțile Covid": UCIȘI cu supradoză de MIDAZOLAM
Președintele Iranului ar fi murit! - ACTUALIZARE din presa iraniană. Israelul susține că a fost un asasinat. MOSSAD? Elicopterul în care se afla Ebrahim Raisi s-a prăbușit în cursul zilei - VIDEO / ULTIMA FOTOGRAFIE OFICIALĂ
Arhiepiscopul Viganò: ”Planul de exterminare globalist servește scopului Satanei de a ucide atât trupul cât și sufletul” - Parteneriat Opoziția
PREȘEDINTELE IRANULUI E MORT. Confirmare: Elicopterul lui Ebrahim Raisi a fost găsit ZDROBIT pe un deal și ARS COMPLET: ”Nu există niciun semn care să indice că pasagerii elicopterului sunt în viață”. SITUAȚIE DE CRIZĂ în Iran și Orient
Curtea Penală Internațională a cerut arestarea lui Benjamin Netanyahu pentru crime de război și crime împotriva umanității. Premierul israelian amenință cu “un scandal de proporții istorice”
Time: Lista potențialilor suspecți în moartea misterioasă a președintelui iranian
Recomandările noastre
EVENIMENTUL LUNII: Imagini inedite de la deshumarea moaștelor Mărturisitorului Ioan Ianolide, fratele Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu, și slujbele de la Cernica și Petru Vodă: ”E SFÂNT!” Reînhumarea, pe 1 iunie, de Sf. Justin Martirul și Filosoful
Au fost deshumate moaștele mărturisitorului Ioan Ianolide, izvorând o mireasmă sfințitoare. FOTOGRAFII
Secțiuni: Externe
Persoane: Boris Johnson
Locații: Marea Britanie
Subiecte: Brexit
Organizații: Parlamentul Marii Britanii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)