ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele iranian Ebrahim Raissi a avertizat duminica aceasta că reacția țării sale va fi "mult mai puternică" în caz de "comportament imprudent" al Israelului, după atacul iranian fără precedent întreprins în timpul nopții, informează AFP, citată de Agerpres. "Pedepsirea agresorului a fost realizată", a anunțat Raissi într-un comunicat, adăugând că "dacă regimul sionist sau susținătorii săi dau dovadă de un comportament imprudent, ei vor primi un răspuns decisiv și mult mai puternic".

Iranul a lansat în timpul nopții de sâmbătă spre duminică peste 200 de drone și rachete împotriva Israelului, ca răspuns la un bombardament israelian împotriva consulatului său la Damasc, soldat cu uciderea a 11 persoane dintre care 7 iranieni, inclusiv doi generali de top.

Șeful forțelor armate iraniene a afirmat duminica aceasta că atacul întreprins în timpul nopții împotriva Israelului "și-a atins toate obiectivele", precizând totodată că niciun centru urban sau economic nu a fost vizat de dronele și rachetele iraniene. El a afirmat că cele două ținte principale au fost "centrul de informații care le-a furnizat sioniștilor informațiile necesare" pentru atacul ce a distrus la 1 aprilie consulatul iranian de la Damasc, precum și "baza aeriană de la Novatim, de unde au decolat avioanele F-35" care au bombardat consulatul.

Represaliile de sâmbătă constituie primul atac direct întreprins vreodată de puterea iraniană împotriva teritoriului israelian.
 
Prima reacție a Rusiei: Iranul a acționat în auto-apărare
 
Rusia, care are o relație apropiată cu Iranul, după ce Teheranul i-a furnizat drone esențiale pentru atacurile asupra Ucrainei, a reacționat duminică la atacul iranian fără precedent asupra teritoriului Israelului făcând apel la reținere și la rezolvarea pașnică a conflictelor, dar subliniind punctul de vedere iranian, conform căruia ar fi acționat în virtutea dreptului la autoapărare.

„În noaptea de 14 aprilie, un număr mare de rachete și drone au fost lansate asupra teritoriului Israelului. Potrivit Ministerului iranian de Externe, acest atac a fost efectuat în cadrul dreptului la autoapărare, în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU, ca răspuns la atacurile asupra unor obiective iraniene din regiune, inclusiv la atacul asupra secției consulare a ambasadei iraniene din Damasc din 1 aprilie, pe care țara noastră l-a condamnat cu fermitate în legătură cu atacul de pe teritoriul Israelului”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.

„Din păcate, din cauza poziției membrilor occidentali, Consiliul de Securitate al ONU nu a putut răspunde în mod adecvat la atacul asupra misiunii consulare iraniene”, menționează comunicatul MAE rus.
 
Totodată, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a declarat că nu își amintește ca Israelul să fi condamnat vreodată atacurile Kievului asupra teritoriului Federației Ruse. Zaharova a făcut această declarație ca răspuns la îndemnul ambasadoarei Israelului în Rusia, Simona Halperin, de a condamna atacul Iranului, informează agenția de presă TASS, citată de Agerpres.

„Simona, amintiți-mi, când a condamnat Israelul măcar unul dintre atacurile regimului de la Kiev asupra regiunilor ruse? Nu țineți minte? Nici eu. În schimb, țin minte declarațiile regulate ale unor persoane oficiale israeliene în sprijinul acțiunilor lui (Volodimir) Zelenski”, a scris Zaharova pe Telegram.