ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Filmul ''Pădurea spânzuraților'', ecranizare a romanului omonim al lui Liviu Rebreanu, regizat de Liviu Ciulei, va fi prezentat pe 27 iulie la Zeughauskino, cinemateca din Berlin, în cadrul unui program amplu de acțiuni dedicate împlinirii a o sută de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial. Producția realizată în 1964, având pe afiș nume ca Victor Rebengiuc, Anna Szeles, Ștefan Ciubotărașu, György Kovács, Gina Patrichi, Costache Antoniu, Emil Botta, Toma Caragiu, Ion Caramitru, Gheorghe Cozorici, a fost recompensată, în 1965, la Festivalul de Film de la Cannes, cu Premiul pentru regie..

Filmul ”Pădurea Spânzuraților” va fi prezentat în limba română, cu subtitrare în engleză în versiunea originală. Cu ocazia marcării a 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, Institutul Cultural Berlin organizează mai multe manifestări: expoziții, proiecții de filme documentare, prelegeri și dezbateri istorice. În paralel, Muzeul Național de Istorie din Berlin, în colaborare cu Zeughauskino, organizează în cursul lui 2014 o amplă serie de proiecții cinematografice provenite din țările implicate în conflict.

Seria, intitulată ”Războiul Global. Primul război mondial și cinematografia”, își propune să prezinte, pe lângă filme canonice de război, și anumite creații cinematografice internaționale mai puțin cunoscute publicului german, cum ar fi producția americană din 1932 ”Broken Lullabay”, în regia lui Ernst Lubitsch, sau pelicula ”Westfront 1918” realizată în 1930 de regizorul german Georg Wilhelm Pabst, precum și filmul francez 'J'accuse' regizat de Abel Gance, informează Agerpres.

Filmul 'Pădurea spânzuraților'  este considerat un vârf al cinematografiei românești, rezultat al scurtei experiențe regizorale filmice a lui Liviu Ciulei. În anul 1965, filmul a fost selectat la Festivalul Internațional al Filmului de la Cannes, unde regizorul Liviu Ciulei a fost recompensat cu Premiul pentru regie.

Actor, scenograf, regizor de film și teatru, Liviu Ciulei a regizat între 1957 și 1964 trei filme, care l-au propulsat în rândul regizorilor de calibru: ”Erupția”, ”Valurile Dunării” și ”Pădurea spânzuraților”. Pentru cel din urmă, Liviu Ciulei a fost distins cu premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes, în anul 1965.

Liviu Ciulei a debutat în SUA în 1974, La Arena Stage din Washington. A părăsit România în anul 1980 și a lucrat în multe țări din Europa, precum și în SUA, Canada și Australia. A fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), iar din 1986, profesor de teatru la Columbia University și New York University în New York City. S-a întors în țară după 1989, regizând o serie de piese celebre. A fost numit Director de Onoare al Teatrului Bulandra.