FOTO: Ce-a făcut Șarapova în avion, după înfrângerea de la Wuhan: „Hei, amice, sunt chiar în spatele tău!”
Miercuri, Maria Şarapova, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, a fost învinsă, cu scorul de 7-6 (3), 7-5, de sportiva elveţiană Timea Bacsinszky, locul 61 WTA, în turul trei de la Wuhan, iar rusoaica şi-a făcut imediat bagajele şi a luat primul avion spre casă, relatează prosport.ro.
La bordul avionului, rusoaica a surprins imaginea unui asiatic care citeşte foarte interesat presa sportivă în avion, un material în care era analizată prestaţia Mariei Şarapova, fără a şti vreo clipă că pe scaunul din spate, în diagonală, era chiar vedeta despre care citea atât de captivat. Cu un simţ al umorului extrem de bine dezvoltat, rusoaica nu a stat pe gânduri şi a scos telefonul mobil pentru a-l fotografia. "Hei, amice, sunt chiar în spatele tău", a postat, apoi, jucătoarea din Rusia, pe contul său de twitter, generând zâmbete pe tot mapamondul.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)