ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Miercuri, astronautul Alexander Gerst, de pe Staţia Spaţială Internaţională a realizat o imagine care a făcut înconjurul lumii, acesta spunând că poza e "cea mai tristă fotografie" pe care a făcut-o vreodată.

Imaginea a fost realizată deasupra Israelului şi a Fâşiei Gaza, zonă în care se desfăşoară un conflict deschis între israelieni şi palestinieni, care durează de mai bine de două săptămâni și a dus la moartea a aproximativ şapte sute de palestinieni şi treizeci de israelieni. Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a cerut ca ostilităţile să înceteze "imediat", iar Consiliul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a creat miercuri o Comisie internaţională care să ancheteze în regim de urgenţă "toate încălcările" care ar fi fost comise în cadrul ofensivei israeliene în Fâşia Gaza.