ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Este cu siguranţă unicat pe drumurile publice, dar nu numai. Câţiva studenţi din Constanţa au creat prima Dacie amfibie. Totul pe banii lor.

Libris.ro – Librarie online – Zilnic noutati si promotii


Maşina este de fapt proiectul de licenţă al câtorva studenţi de la Facultatea de Inginerie Mecanică din cadrul Universităţii Maritime Constanţa.

"Ideea cu Dacia amfibie a luat naştere în anul 3 de facultate. Am plecat fiecare în voiajele de cadeţie, iar în anul 4 de facultate, adică prin luna martie a acestui an, ne-am apucat practic de treabă. Am reuşit să terminăm cu câteva zile înainte de licenţă. Dacia 1310 Double Cab a fost cumpărată de noi integral, radiată, apoi donată Universităţii Maritime din Constanţa“, a spus Andrei Stroe, unul dintre realizatori, pentru Adevărul. Îndrumătorul echipei de studenţi este profesorul Victor Hreniuc.

Dacia amfibie a fost lansată la apă cu şofer şi pasageri pe lacul Siutghiol, cu ocazia începerii anului universitar 2014-2015 şi a costat aproximativ 10.000 de lei.

http://youtu.be/JB2Uj2WxgHA