ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Peste 50 de persoane, reprezentând Coaliția pentru Famile, s-au strâns vineri pentru a aprinde lumânări și a colinda ambasada Siriei de la București, în semn de solidaritate cu poporul sirian, care trece printr-un conflict violent.

"Prin acţiunea de astăzi (vineri - n.r.), dorim să atragem atenţia asupra unui genocid despre care nu se discută, pentru că, în Siria, zeci, sute de mii de oameni au murit deja în războiul statului contra terorismului şi, în mod cu totul paradoxal, terorismul este susţinut de către Occident. Deci forţele teroriste care distrug şi omoară oameni sunt susţinute de Occident. Această manifestare este pentru a susţine această ţară", a declarat, pentru Mediafax, preşedintele Alianţei pentru Demnitate Naţională, Iulian Capsali.

De asemenea, Coaliția pentru Familie a remis presei un comunicat, prin care mulțumesc autorităților siriene pentru protejarea comunităților creștine, atacate de către rebelii teroriști.

Coaliția pentru Familie, organizație informală formată din mai multe zeci de ONG-uri, afirmă că în fiecare săptămână sunt executați zeci de creștini, numărul acestora ajungând până acum la 5.600, de la începutul conflictului.

În final, membrii Coaliției cer tuturor forțelor politice românești și internaționale să stopeze "instaurarea terorismului în această țară greu încercată".

[gallery ids="11524,11525,11526,11527,11528,11529,11530,11531,11532,11533,11534,11535"]

Iată comunicatul integral

Coaliția pentru Familie și Constituție își exprimă solidaritatea cu poporul sirian, greu încercat în această perioadă de război civil, mai ales cu familiile zecilor de mii de creștini și musulmani omorâți de fanaticii religioși din grupările „rebele” teroriste.

Deplângem situația dramatică în care se află astăzi Siria, odată una dintre cele mai liniștite și prospere state ale Orientului Apropiat, model de comunitate în care conviețuiau în pace oameni de diferite religii și confesiuni.

Conform datelor difuzate în presă, numărul victimelor umane, de la începutul conflictului, în 2011, depășește 120.000 de persoane, dintre care 11.000 de copii. Ceea ce la început părea să fie un conflict politic intern, s-a transformat într-un război împotriva Siriei și a sirienilor. În acest conflict au fost antrenate forțe rebele formate din combatanți străini, care de la bun început au semănat teroarea prin execuții sumare, prin crime barbare și acte de distrugere a rețelelor de electricitate, a depozitelor de alimente și de combustibil, a infrastructurii și a comunicațiilor.

Pe fondul războiului a apărut și criza Bisericii Ortodoxe siriene. Clerici și simpli creștini sunt deopotrivă răpiți și uciși. Cel puțin doi episcopi și 12 călugărițe sunt și în prezent prizonieri ai teroriștilor. Uneori sunt atacate localități cu populație creștină, lipsite de garnizoane ale armatei, precum Maaloula, sau chiar lipsite de orice importanță strategică. În Damasc, în fiecare duminică sunt lansate atacuri cu rachete, fiind preferate orele amiezii, când creștinii ies de la Sf. Liturghie.

Se estimează că peste 5.600 de creștini au murit de la începutul conflictului, iar câteva zeci de mii și-au părăsit căminele și au luat calea pribegiei, la fel ca și musulmanii care nu aderă la extremismul grupărilor islamiste.

Coaliția pentru Familie și Constituție mulțumește autorităților și armatei siriene pentru eforturile depuse în apărarea cetățenilor, în special a celor vulnerabili, a minorității creștine și a locașurilor de cult, a femeilor și a drepturilor lor, amenințați cu toții de o ideologie barbară.

Facem apel către autoritățile internaționale în drept să ia măsuri pentru încetarea războiului și revenirea păcii în Siria martiră. De asemenea, facem apel către statele europene și SUA să nu favorizeze achiziționarea sau tranzitarea de arme și muniție destinate grupărilor teroriste, care acționează în această țară sau oriunde în lume.

„Coaliția pentru Familie și Constituție” (www.coalitiapentrufamilie.ro) este o alianță informală, fără personalitate juridică, de organizații non-guvernamentale din România. Coaliția are ca scop protejarea familiei și a valorilor sale.