ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Generalul Mitică Iliescu, urmărit penal de procurorii anticorupție, a fost adus la sediul DNA cu puţin timp în urmă, potrivit B1 TV. Dumitru Iliescu este acuzat în dosarul în care sunt urmăriți penal parlamentarii PSD Viorel Hrebenciuc și Dan Şova.

Fostul șef al SPP, din perioada în care Ion Iliescu se afla la Cotroceni, este urmărit penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și cumpărare de influență.

Luni, procurorii DNA au făcut percheziţii la locuinţa lui Mitică Iliescu şi la alte adrese din Capitală, în dosarul în care Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru fapte de corupţie, una dintre acuzaţii fiind că ar fi apelat la fostul şef al SPP, pentru a afla dacă este interceptat de DNA.