ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Începând de miercuri, Google va lansa aplicația Hangouts ce va putea fi utilizată de pe dispozitivele mobile pentru efectuarea de apeluri vocale gratuite sau cu costuri reduse pe internet, după modelul serviciului Skype.

"Hangouts permite deja trimiterea unui mesaj rapid şi demararea unei conversaţii video în grup" , a explicat Amit Fulay, unul dintre directorii de produs din cadrul grupului Google.

"Dar, uneori, este mai bine să suni pur şi simplu (o persoană) pentru a-i spune: "Te iubesc". Odată cu noua versiune Hangouts, acest lucru este de acum posibil", mai precizează acesta.

Potrivit Mediafax, Google a fuzionat capacităţile serviciului său de apel online Google Voice cu aplicaţia sa de mesagerie Hangouts, care cunoaşte un veritabil succes pe reţeaua de socializare Google+, permiţând mai ales realizarea de conversaţii video în grup, în mod gratuit.

Este bine de știut că apelurile via Hangouts vor fi posibile doar pe dispozitive mobile care funcţionează pe baza sistemelor de operare Android (dezvoltat de Google) şi iOS (dezvoltat de Apple).

Nu există costuri pentru apelurile între utilizatorii de Hangouts și nici pentru cele efectuate în Statele Unite şi Canada iar apelurile internaţionale vor avea costuri "cu adevărat mici" după spusele lui Fulay.