ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Procesul "Nuremberg al României" a început la Bucureşti, unde este judecat Alexandru Vişinescu, acuzat de crime împotriva umanităţii comise în perioada comunistă, comentează publicaţia britanică The Telegraph, preluată de Mediafax.

În vârstă de 88 de ani, Alexandru Vişinescu este acuzat de instituirea unui regim de exterminare, prin înfometare şi bătăi, în una dintre cele mai cunoscute închisori din România, explică ziarul britanic, menționând că ”procesul a fost salutat în România, fiiind considerat un pas istoric în eforturile ţării de a judeca crimele comise cu acordul regimului comunist de-a lungul secolului XX”.

Cotidianul britanic sublinază și că este pentru prima dată când un şef al sistemului penal din România este judecat și că aproximativ 600.000 de oameni au fost deţinuţi de autorităţile comuniste în perioada 1947 - 1989.

Procesul torţionarului Alexandru Vişinescu - acuzat de moartea a 12 deţinuţi politici în perioada în care a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat - a început miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, decizia pe care o va lua această instanţă nefiind definitivă. Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a anunţat, pe 18 iunie, că Vişinescu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, "a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privarea de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic". În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vişinescu, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate, potrivit Parchetului instanţei supreme.

Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache. Înainte de a fi numit în funcţia de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu a deţinut poziţii în sistemul penitenciar, activând în unităţile Mislea şi Jilava, la începutul anilor 1950.